„Nu a fost nicio informare din partea Franţei referitoare la această persoană, prin care să se spună că e periculoasă şi nu ar trebui lăsată să intre în ţară. Astfel, nu a fost nicio interdicţie de intrare pentru această persoană”, a declarat Efkan Ala, ministrul turc de Interne.
Ministrul a precizat că Hayat Boumeddiene a stat mai multe zile, împreună cu o altă persoană într-un hotel dintr-un cartier de pe malul asiatic al Istanbulului. Ulterior a trecut în Siria.
În paralel, un cotidian proguvernamental turc susţine în ediţia de astăzi că Hayat Boumeddiene a trecut în Siria printr-un punct de frontieră frecventat de străini care se alătură unor mişcări jihadiste, precum gruparea Statul Islamic.
În vârstă de 32 de ani, Amedy Coulibaly a fost ucis vineri în asaltul forţelor franceze asupra magazinului evreiesc din Vicennes, unde ţinea ostatici. El a omorât patru persoane în acest magazin, după ce, joi, împuşcase mortal o poliţistă la Montrouge.
Într-o înregistrare apărută în weekend, Amedy Coulibaly şi-a detaliat acţiunile şi şi-a revendicat apartenenţa la gruparea Statul Islamic.
El a confirmat, totodată, ceea ce a scris în ultimele zile presa franceză - că s-a sincronizat cu fraţii Kouachi, ucigaşii jurnaliştilor de la Charlie Hebdo.