Guvernul ucrainean, aflat în pragul falimentului, scoate la vânzare maşinile miniștrilor

Data publicării:
harta ucraina-crimeea-2

„Trecem la practica existentă în mod curent în lume, cu o maşină pentru un ministru. Toate celelalte maşini vor fi vândute, iar şoferii din păcate vor fi concediaţi", a explicat ministrul de Finanţe, Oleksandr Şlapak.

Ministrul a precizat că guvernul are un parc de 1.500 de maşini şi speră să obţină din vânzare 40 de milioane de grivne (3 milioane euro), informează Mediafax.

Această măsură, care va aduce venituri modeste comparativ cu necesarul de finanţare al Ucrainei, este mai mult simbolică, pentru a demonstra voinţa autorităţilor de a se rupe de stilul regimului Ianukovici şi a redresa finanţele ţării.

Oleksandr Şlapak a estimat că ţara va avea nevoie în acest an de 10 miliarde de dolari pentru onorarea obligaţiilor financiare.

Potrivit datelor Trezoreriei ucrainene, publicate miercuri de agenţia rusă Interfax, veniturile bugetare ale Ucrainei au scăzut cu 4,2% în primele două luni ale acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar cheltuielile cu 2,5%.

Veniturile atrase din colectarea TVA au coborât cu 25%.

O delegaţie a FMI a sosit marţi la Kiev pentru discutarea unui plan de salvare financiară a Ucrainei. Autorităţile de la Moscova au suspendat un ajutor de 15 miliarde de dolari acordat Ucrainei în decembrie, din care nu au furnizat decât 3 miliarde de dolari.

FMI cere în schimbul sprijinului financiar măsuri dureroase de reformă, în special majorarea preţului gazelor pentru populaţie. O altă solicitare a FMI este cotaţia liberă a monedei, acceptată de facto de autorităţile de la Kiev.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...