Guvernul italian adoptă măsuri legislative împotriva hoţilor de buzunare. Sunt vizate inclusiv femeile însărcinate sau cu copii mici

Data actualizării: Data publicării:
masina de politie din italia
Foto: Profimedia

Guvernul italian a anunţat joi un proiect cu măsuri legislative menite să sporească siguranţa publică, inclusiv prin înăsprirea pedepselor pe care le riscă femeile care comit infracţiuni în timp ce sunt însărcinate sau însoţite de copii mici, transmite Reuters.

Noua iniţiativă are în vedere mai ales hoţii de buzunare străini care acţionează în mijloacele de transport public, iar printre alte măsuri urmăreşte şi sancţionarea celor care folosesc minori pentru a cerşi bani.

Partidul de dreapta Liga membru al coaliţiei de guvernare a cerut de mult timp eliminarea unei norme care le permite femeilor însărcinate sau care au copii mici să scape de arest după comiterea unei infracţiuni.

Conform propunerii avansate acum de guvernul condus de Georgia Meloni, judecătorii vor putea dispune reţinerea lor în astfel de cazuri, dar nu vor fi obligaţi să ia o asemenea decizie, a precizat ministrul italian de interne Matteo Piantedosi, informează Reuters, citată de Agerpres.

„Aceasta este o bătălie a partidului Liga, pe care stânga a blocat-o în ultimele luni”, a scris pe Facebook liderul acestui partid, vicepremierul Mateo Salvini, făcând referire la piedicile puse de opoziţia progresistă. De altfel, o alianţă din cadrul acesteia, Alianţa Verde-Stânga (AVS) a descris joi iniţiativa legislativă a guvernului drept „un abuz împotriva femeilor şi copiilor lor (...) care sunt nevinovaţi”.

Măsurile anunţate joi de guvernul de la Roma au nevoie de aprobarea ambelor camere ale parlamentului pentru a putea fi implementate.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...