Guvernul din Grecia a stabilit o amendă lunară de 100 de euro pentru persoanele nevaccinate cu vârsta peste 60 de ani

Data publicării:
O persoană în vârstă arată certificatul de vaccinare.
Guvernul din Grecia a stabilit o amendă lunară de 100 de euro pentru persoanele nevaccinate cu vârsta peste 60 de ani. Foto: Profimedia

Persoanele nevaccinate cu vârsta peste 60 de ani vor fi amendate începând din 16 ianuarie cu „suma de 100 de euro pe lună”, atât timp cât nu sunt vaccinate, a anunţat joi guvernul elen, reamintind că vaccinul împotriva COVID-19 este obligatoriu pentru această grupă de vârstă, relatează AFP.

Această decizie a fost luată deoarece „nouă din zece decese cauzate de coronavirus afectează această grupă de vârstă”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Yannis Economou, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a spus că „şapte din zece persoane intubate aveau peste 60 de ani şi opt din zece nu erau vaccinate”.

„Din 16 ianuarie se vor aplica sancţiunile prevăzute de lege şi se va aplica o amendă administrativă lunară de 100 de euro atât timp cât aceste persoane nu sunt vaccinate”, a spus el.

Pentru a încuraja vaccinarea împotriva COVID-19, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunţat la sfârşitul lunii noiembrie că vaccinul va fi obligatoriu pentru cei peste 60 de ani, însă a lăsat termen până pe 16 ianuarie pentru ca persoanele nevaccinate să îşi facă o programare.

Ministrul Sănătăţii, Thanos Plevris, a anunţat joi, la radio, că 50 de centre de testare vor fi instalate în apropiere de tabere ale armatei, pentru a ajuta farmaciile care efectuează aceste teste PCR şi antigen.

Conform datelor oficiale de la sfârşitul lunii noiembrie, aproape 67% din populaţia generală a Greciei a fost vaccinată, dintre care 79% adulţi.

Pandemia de COVID-19 a făcut peste 21.600 de morţi în Grecia, iar rata de mortalitate a crescut brusc de la începutul lunii noiembrie, mai scrie AFP, citată de Agerpres.

Autorităţile sanitare elene au anunţat miercuri că 77 de persoane au murit în decurs de 24 de ore, în timp ce 670 de persoane se aflau la terapie intensivă.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românii care pot alege valoarea pensiei pe care o primesc. Legea de care puţini au habar
Digi FM
De ce a dispărut din lumina reflectoarelor și cu ce se ocupă acum Dan Bordeianu. Actorul a rupt tăcerea: „Nu...
Pro FM
Benny Blanco și-a dat seama la a doua întâlnire că Selena Gomez este aleasa: "I-am zis mamei că e fata cu...
Film Now
Scandal în familia lui Nicolas Cage. Actorul, dat în judecată de fosta iubită, care îl acuză de neglijență în...
Adevarul
Strategia celui mai cunoscut agent imobiliar de scădere a prețului locuințelor: „E vina ta! Nu mai face asta!”
Newsweek
Cine se pensionează în 2025 pierde 3.600 lei la pensie. Efectul Ordonanței Trenuleț, devastator
Digi FM
Alina Sorescu, despre momentul în care a plecat de acasă cu copiii și a inițiat divorțul: "Dacă plecam fără...
Digi World
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”