Grupul energetic italian ENI va deschide cont în ruble, dar insistă că va efectua plăţile în Rusia tot în euro

Data actualizării: Data publicării:
Conducte de gaze

Grupul energetic italian ENI a anunţat, marţi după-amiază, că se va conforma cerinţelor Rusiei de a avea inclusiv un cont în ruble pentru achitarea gazelor importate, precizând însă că plăţile vor continua să fie efectuate în euro, conversia fiind realizată de Banca Gazprom.

"Compania ENI, în contextul iminenţei scadenţelor de plată în următoarele zile, a iniţiat în mod prudent procedurile pentru deschiderea la Banca Gazprom (Gazprom Bank) a două conturi, unul în euro, celălalt în ruble, solicitate de Gazprom Export prin modificarea unilaterală a contractului, în conformitate cu noua procedură de plată a gazelor aplicată de Rusia", anunţă grupul energetic italian ENI, citat de agenţia ANSA.

"Efectuarea plăţilor în acest mod nu va încălca nicio prevedere europeană privind interdicţii. Obligaţiile contractuale vor fi onorate prin transferul fondurilor în euro", subliniază ENI, precizând că Banca Gazprom va efectua conversia în ruble între cele două conturi.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, le-a impus ţărilor europene să achite gazele în ruble, printr-un sistem de conversie din euro, în replică la sancţiunile financiare şi comerciale masive impuse Rusiei de Uniunea Europeană şi de Grupul G7 din cauza intervenţiei militare în Ucraina. Germania, Austria şi Ungaria au acceptat noul sistem de plăţi, de teamă să nu le fie oprită alimentarea cu gaze. Rusia a oprit aprovizionarea cu gaze a Poloniei şi Bulgariei din cauza refuzului de a efectua plăţile în ruble.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...