Grevă de 48 de ore. Trei milioane de londonezi, fără metrou

Data publicării:
metrou londra

Reprezentanţii sindicatelor din metrou susţin că au fost nevoiţi să recurgă la o grevă de 48 de ore pentru că nu vor ca angajaţii de la ghişeele de bilete să fie înlocuiţi de automate.

Dar londonezii nu acceptă astfel de scuze, mai ales că presa a surprins casieri care aţipeau la locul de muncă.

Fiecare companie trebuie să se modernizeze, fiecare structură din lume trebuie să se modernizeze, nu poţi rămâne încremenit în timp”, spune un britanic.

Zeci de staţii au fost închise, în special cele de pe linia care leagă estul de vestul capitalei britanice. Londonezii care nu au avut o bicicletă la dispoziţie au îndurat înghesuiala din mijloacele de transport în comun.

„A trebuit să aştept după două trenuri şi am fost foarte înghesuită şi toată lumea era un pic nervoasă”, a povestit o femeie.

„ A fost foarte mare înghesuială în trenul meu, a fost foarte aglomerat. Când am ajuns la urmtoarea staţie, oamenii nu puteau coborî, iar ceilalţi nu puteau urca”, a spus un tânăr.

Potrivit autorităţilor, prin înlocuirea angajaţilor de la ghişee cu automate de bilete se va face o economie de 50 de milioane de lire sterline în fiecare an.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri