Grecia vrea să stea pe propriile picioare. Care este planul Atenei
Data publicării:
Grecia este pregătită să renunțe la cârje și să stea pe propriile picioare. Vrea ca anul viitor să achite anticipat mai multe împrumuturi de la Fondul Monetar Internațional, pentru a-și reduce povara datoriei, a declarat pentru Reuters ministrul grec al finanțelor.
Achitarea anticipată permite Atenei să își scadă costurile cu serviciul datoriei, pentru că împrumuturile de la FMI au o dobândă mai ridicată decât cea plătită în prezent pe piețele de obligațiuni.
Grecia a mai plătit și în noiembrie 2,7 miliarde de euro din creditul primit de la FMI, dar chiar și așa, datoria publică se ridică la 180% din PIB. Asta pentru că Atena a primit ajutoare financiare uriașe, în valoare de 280 de miliarde de euro, începând din 2010 de la FMI şi de la guvernele din zona euro.
Anul trecut, Grecia a finalizat al treilea pachet de asistenţă financiară şi de atunci randamentele sale se îmbunătăţesc.
De asemenea, Parlamentul grec a aprobat bugetul pe 2020, primul al guvernului conservator Mitsotakis. Bugetul este bazat pe previziuni economice optimiste, cu o creștere economică de 2,8% anul viitor și o reducere a ratei șomajului de la 17,8 la 15,6%.
Partidul Noua Democrație a venit la putere în Grecia în iulie, cu promisuni de scăderi de taxe, creare de locuri de muncă și îmbunătățirea nivelului de trai.