Germania spune că vrea să importe gaze din Rusia încă 10 ani, chiar dacă Europa caută să-şi reducă dependenţa de piaţa rusă

Data publicării:
Conducte de gaze
Germania va introduce o nouă taxă în facturile la gaze ale tuturor consumatorilor Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Grupul german Uniper SE intenţionează să menţină importurile de gaze naturale din Rusia încă un deceniu, chiar dacă Europa caută să-şi reducă dependenţa de piaţa rusă, transmite Bloomberg.

Uniper, unul dintre cei mai mari cumpărători germni de gaz rusesc, are contracte cu Gazprom PJSC care expiră la mijlocul anilor 2030, a anunţat miercuri directorul general Klaus-Dieter Maubach la Adunarea Generală a companiei. El a reafirmat că firma nu va extinde aceste contracte şi nu va demara altele.

Comisia Europeană a prezentat miercuri un plan de 210 miliarde de euro pentru eliminarea dependenţei Europei de petrolul şi gazul rusesc până în 2027 şi pentru a accelera tranziţia la energia verde.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut ţărilor pe care el le-a calificat drept „neprietenoase”, după invadarea Ucrainei, să implementeze o schemă în cadrul căreia îşi vor deschide un cont la Gazprombank pentru a face plăţi în euro sau dolari pentru importurile de gaze naturale, urmând ca aceste fonduri să fie convertite în ruble ruseşti.

Comisia Europeană a confirmat poziţia sa anterioară conform căreia sancţiunile UE nu împiedică firmele să-şi deschidă conturi la o bancă desemnată şi firmele pot plăti pentru gazele ruseşti, atât timp cât o fac în moneda convenită în actualele lor contracte şi declară tranzacţia finalizată când este achitată în acea monedă.

Companii cum ar fi Uniper şi Eni SpA (Italia) au indicat că intenţionează să cumpere în continuare combustibili din Rusia. Uniper va plăti pentru gaze în euro în contul Gazprombank, pentru a se asigura de îndeplinirea la timp a contractului, a precizat un purtător de cuvânt.

Uniper se bazează pe Rusia pentu mai mult de jumătate din cantitatea de gaze naturale de care are nevoie conform contractelor pe termen lung. Cantitatea de ga rusesc importat nu s-a modificat în urma războiului.

„Până acum, Gazprom a fost un furnizor fiabil”, a răspuns Maubach, când a fost întrebat dacă Uniper are încredere în Rusia, De asemenea, Maubach a dat asigurări că Uniper caută să-şi diversifice sursele de aprovizionare cu energie.

 

 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Lucruri mai puțin știute despre Călin Georgescu. Din ce familie provine și câți copii are
Digi FM
Ce avere are Călin Georgescu. Cât a câștigat lunar din jobul lui de profesor în Pitești
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Hugh Grant, fericit alături de soția sa cu 23 de ani mai tânără. Anna, în rochie mini, a fost în prim-plan pe...
Adevarul
Ce spunea Călin Georgescu pentru organul de propagandă al lui Putin: „Șansa României este înțelepciunea...
Newsweek
Cum pot fi înghețate pensiile după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile? Indexarea, anulată
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce fel de relație există astăzi între Arnold Schwarzenegger și fosta sa amantă, Mildred Baena. Cei doi au...
UTV
Adele isi incheie rezidenta din Las Vegas in lacrimi: „Nu stiu cand voi urca din nou pe scena”