Georgia denunţă ca „inacceptabilă” alipirea regiunii separatiste Osetia de Sud la Rusia

Data actualizării: Data publicării:
David Zalkaliani face declarații.
„Este inacceptabil să se vorbească despre referendum atât timp cât acest teritoriu este ocupat de Rusia”, a spus şeful diplomaţiei georgiene, David Zalkaliani. Foto: Profimedia

Georgia a calificat joi drept „inacceptabil” planul de referendum pentru alipirea la Rusia a regiunii separatiste Osetia de Sud, care a fost în centrul războiului ruso-georgian din 2008, relatează AFP şi Reuters.

„Este inacceptabil să se vorbească despre referendum atât timp cât acest teritoriu este ocupat de Rusia”, a spus şeful diplomaţiei georgiene, David Zalkaliani.

Cu o zi în urmă, liderul din Osetia de Sud, Anatoli Bibilov, a spus că vrea să organizeze o astfel de consultare populară după 10 aprilie, data viitoarelor alegeri prezidenţiale din acest teritoriu a cărui independenţă a fost recunoscută de Rusia în 2008 imediat după război.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat joi că nu a fost luată nicio „măsură juridică” în acest sens de partea rusă. „Dar, în acelaşi timp, tratăm cu respect exprimarea opiniei de către populaţia din Osetia de Sud”, a spus el.

Planul de referendum a fost anunţat la o lună de la începutul ofensivei ruse din Ucraina. În Ucraina, de asemenea, Moscova a recunoscut independenţa unor teritorii separatiste pro-ruse, ai căror lideri aspiră la o alipire la Rusia.

Autorităţile din Osetia de Sud au precizat că au trimis militari să lupte alături de ruşi în Ucraina, mai notează sursele citate de Agerpres.

Cealaltă regiune separatistă din Georgia, Abhazia, situată pe coasta Mării Negre, a spus că sprijină aspiraţiile Osetiei de Sud, dar nu îi împărtăşeşte obiectivul de a se alipi la Rusia.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...