Tragedia unui tată care își caută disperat fiicele, dispărute în incendiile din Grecia, îi ține pe greci cu sufletul la gură. Suspansul este cu atât mai mare cu cât bărbatul a avut impresia că le-a văzut la televizor, printre cei salvați din urgie.
Sofia și Vasiliki Filipopoulou, în vârstă de 9 ani, au dispărut luni, în timp ce se aflau în vacanță cu bunicii lor, în Rafina, potrivit Greek Reporter.
Luni seara a izbucnit incendiul de vegetație în urma căruia cel puțin 83 de oameni au murit, iar orășelul de vacanță Mati a fost distrus în proporție de 98%. Focul a afectat și o parte dintr-un oraș vecin, Rafina, unde se erau cele două gemene.
Tatăl lor, Yiannis Philipopoulou, a spus că i s-a părut că le recunoaște cele fete într-un material difuzat la televizor, în care erau prezentate imagini cu oameni salvați din incendii. Fetele ar fi fost pe o barcă, alături de alți sinistrați din Rafina.
În video se observă cum un voluntar le acoperă pe fete cu pături, ele fiind doar în costumele de baie.
În urma investigațiilor, s-a descoperit însă că nu era vorba de Sofia și Vasiliki în videoclip, ci de alte fete, care seamănă.
Ceea ce s-a întamplat cu gemenele care au ajuns pe prima pagină a publicațiilor internaționale nu se știe încă.
Pe rețelele de socializare circulă o fotografie cu cele două, în caz că cineva le recunoaște.