Galerie FOTO: Imagini amuzante cu Boris Johnson. Premierul britanic vs. taurul scoțian

Data publicării:
Boris Johnson Visits Aberdeenshire To Announce Additional Funding For Scottish Farmers
Foto: Guliver / GettyImages

Premierul britanic Boris Johnson se află în vizită în Scoția pentru a anunța o creștere a finanțărilor pentru ferme. Se întâmplă la mai puțin de două luni înainte de ieșirea programată a Marii Britanii din UE, în condițiile în care opoziția i-a refuzat cererea de a organiza alegeri anticipate.

Aflat în vizită la o fermă din Aberdeen, Johnson s-a lăsat fotografiat în timp ce plimba un taur. Potrivit BBC, un polițist în civil a fost lovit de taurul pe care îl trăgea premierul britanic.

Foto: Guliver / GettyImages
Foto: Guliver / GettyImages

Fotografii: Guliver / GettyImages

Johnson va prezenta un plan care prevede creșterea cu 211 milioane de lire sterline a finanțării pentru fermierii scoțieni, care ar urma să echilibreze cheltuielile pentru agricultură din Marea Britanie.

Luni, Johnson ar urma să ceară Parlamentului alegeri anticipate, dar opoziția a anunțat că se opune unei astfel de măsuri.

Premierul Scoției, Nicola Sturgeon, spune că s-ar bucura dacă s-ar organiza alegeri generale în Scoția și că Partidul Conservator ar fi învins, pentru că oamenii ar dori o șansă să-și „aleagă singuri viitorul”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...