Fraudă cu ajutoare sociale de un miliard de euro, în Italia

Data publicării:
euro mediafax-4

Garda financiară italiană a ntensificat controalele în 2013, identificând fraude în valoare de 2,5 miliarde de euro, potrivit unui comunicat al instituţiei, citat de Mediafax.

Prin declaraţii false de venituri, fraudatorii au reuşit să fie scutiţi de cheltuieli medicale, taxe universitare, au primit ajutoare sociale sau vouchere pentru manuale şi mese la cantine.

Pe lângă aceste practici răspândite, există şi sisteme de fraudare extrem de sofisticate, potrivit gărzii financiare.

Instituţia a demascat de exemplu antreprenori falşi în Catanzaro (Calabria), care au primit 5 milioane de euro sub formă de ajutoare publice şi fonduri europene, pentru un proiect de mediu neconcretizat.

În Sicilia a fost destructurată o reţea de 114 pretinşi invalizi, care au primit certificate medicale de la 74 de medici complici.

De la începutul acestui an, din fraudele identificate, de 2,5 miliarde de euro, au fost recuperate circa 200 de milioane de euro, cu 40% mai mult decât anul trecut, şi au fost blocate plăţi de peste 450 de milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri