Franța va face teste COVID-19 persoanelor venite din țări "roșii"

Data actualizării: Data publicării:
aeroport oameni masti coronavirus
Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Franţa va testa pe aeroporturi, în zilele următoare, toţi călătorii proveniţi din ţările aflate pe lista "roşie", în mod sistematic, pentru a depista noul coronavirus, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al guvernului, Gabriel Attal, la postul de televiziune BFMTV, transmite AFP. Acesta spune că vor fi efectuate 2.000 de teste zilnic, potrivit Agerpres.

"Vom realiza teste sistematice pe aeroporturi pentru călătorii care vine din ţări aşa-zis «roşii», adică din ţări unde virusul circulă cel mai mult", a spus noul purtător de cuvânt al guvernului, anunţând "2.000 de teste pe zi".

"Cei care au făcut un test în ţara de origine nu vor trebui să mai facă unul la sosirea în Franţa. Va trebui ca ei să poată furniza dovada că au făcut un test", a spus Attal. El a menţionat că măsura va fi instituită în zilele următoare, fără însă a indica o dată precisă.

Vineri, ministrul sănătăţii Olivier Véran a afirmat că se lucrează la măsura de realizare de teste salivare în aeroporturi, "unde acest lucru va fi posibil", în cazul persoanelor care vin din ţări cu risc.

Testele le vor fi "propuse" călătorilor. "Nu putem constrânge pe cineva să facă un test", a mai precizat el.

Aceste teste rapide sunt încă în curs de validare de către autorităţile sanitare.

Întrebat despre posibilitatea ca purtarea măştilor să fie obligatorie în spaţiile publice închise, Attal a răspuns că "francezii sunt responsabili şi, când li se fac recomandări, le respectă în foarte mare măsură". Totuşi, guvernul "reflectează în permanenţă şi ne adaptăm în permanenţă situaţiei", a adăugat el.

Sâmbătă, 14 medici renumiţi au cerut, într-un apel publicat de Le Parisien-Aujourd'hui en France, ca purtarea măştilor să fie obligatorie în spaţiile publice închise, în contextul relaxării măsurilor de protecţie.

Vineri seară, numărul deceselor în Franţa a depăşit pragul simbolic de 30.000, ajungând la 30.004.

În buletinul său săptămânal, agenţia de sănătate publică a notat că există o "nouă tendinţă spre creşterea circulaţiei virusului SARS-CoV-2", însă aceasta rămâne deocamdată "la un nivel scăzut".

Redactor: Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei