Ministerul francez de externe a cerut Pakistanului să retragă comentariile unui ministru care a susţinut că preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, îi tratează pe musulmani la fel cum procedau naziştii cu evreii în cel de-al doilea război mondial, transmite duminică AFP, citată de Agerpres.
Comentariile au fost făcute sâmbătă pe Twitter de ministrul pakistanez pentru drepturile omului, Shireen Mazari, în contextul disensiunilor bilaterale legate de republicarea unor caricaturi cu profetul Mahomed în săptămânalul satiric francez Charlie Hebdo.
Mazari a revenit duminică cu noi acuzaţii. Ea afirmase cu o zi în urmă că Macron le face musulmanilor ce le-au făcut naziştii evreilor - copiii musulmani vor primi numere de identitate (alţii copii - nu), exact cum evreii au fost obligaţi să poarte steaua galbenă pe haine pentru identificare'. După reacţia Parisului, ea a scris în aceeaşi reţea socială.
Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei franceze: „Aceste cuvinte pline de ură sunt minciuni sfruntate, pline de ideologia urii şi a violenţei”
„Aceste cuvinte pline de ură sunt minciuni sfruntate, pline de ideologia urii şi a violenţei. Astfel de denigrări sunt nedemne de acest nivel de responsabilitate. Le respingem cu cea mai mare fermitate”, a comunicat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei franceze, Agnes von der Muhll, precizând că Franţa a informat ambasada pakistaneză la Paris despre condamnarea comentariilor. „Pakistanul trebuie să rectifice aceste remarci şi să revină pe calea dialogului bazat pe respect”, a cerut ea.
La sfârşitul octombrie, parlamentul de la Islamabad a cerut guvernului pakistanez să îşi recheme pe ambasadorul de la Paris, acuzându-l pe Macron de incitare la ură împotriva musulmanilor.
Preşedintele francez îi adusese un omagiu profesorului Samuel Paty, decapitat de un tânăr musulman de origine cecenă pentru că prezentase într-o lecţie despre libertatea de exprimare caricaturile cu profetul Mahomed. După republicarea acestora, Macron afirmase că dreptul la blasfemie este strâns legat de libertatea religioasă din Franţa.
Editor : Liviu Cojan