Fostul preşedinte francez Francois Hollande a apreciat marţi că preşedintele american Donald Trump "a pus lumea în pericol" prin decizia lui "mai mult decât nefericită" de a-l elimina pe generalul iranian Qassem Soleimani într-un raid american, informează AFP.
"Decizia pe care a luat-o Donald Trump este mai mult decât nefericită, ea este gravă şi, odată şi odată trebuie să spunem asta, nu putem fi solidari cu ceea ce s-a întâmplat şi ceea ce constituie o escaladare extrem de periculoasă", a afirmat Hollande în direct la postul de radio France Culture, potrivit Agerpres.
"Rolul Franţei este de asemenea cel de a aminti la un moment dat responsabilităţile. Cea a Iranului este evidentă, este una grea, dar trebuie să le spunem şi SUA că nu se comit acte de asemenea proporţii fără a lua în calcul consecinţele", a adăugat Hollande.
Fostul şef al statului francez s-a distanţat astfel de succesorul său Emmanuel Macron, care l-a asigurat duminică pe omologul său american Donald Trump de "întreaga sa solidaritate cu aliaţii".
"De când este preşedinte al SUA, Donald Trump a pus lumea în pericol", a denunţat Hollande. "Sigur că Iranul a comis acte total periculoase, a creat o tensiune în regiune", însă "nu din cauza faptului că noi considerăm că Iranul a comis acte grave în regiune trebuie să ne situăm la acelaşi nivel şi să folosim mijloace comparabile", a spus fostul preşedinte francez.
Iranul a promis "o ripostă militară", o "răzbunare dură", după uciderea, vineri, a generalului Soleimani, pe care o mare de oameni l-a omagiat luni la Teheran, cu o zi înainte de înhumarea lui.
Editor web: C.T.