FOTO. Doi tineri s-au căsătorit pe baricade, la Kiev

Data publicării:
6472254-AFP Mediafax Foto-GENYA SAVILOV

Bogdan Zabavciuk și Iulia Serko / Foto: Mediafax

Tinerii proaspăt căsătoriţi sărbătoresc pentru prima dată Valentine's Day distribuind medicamente, în primăria capitalei, ocupată de manifestanţi din decembrie şi transformată în „Cartierul General al Revoluţiei, informează Mediafax, care citează AFP.

În loc să plece în Egipt, unde urma să dea lecţii de gimnastică într-un hotel, Iulia Serko, în vârstă de 25 de ani, originară de la Rivne, un oraş situat în vestul ţării, a preferat să meargă la Kiev, scena unei mişcări de contestare fără precedent, după ce puterea a renunţat la o apropiere de Europa, reorientându-se către Moscova. Mişcarea s-a transformat întretimp într-o respingere totală a regimului.

„Mă săturasem de acest haos, de această putere mafiotă”, spune tânăra brunetă.

La începutul lui ianuarie, un dulap care servea pe post de baricadă împotriva unui eventual asalt din partea trupelor antirevoltă Berkut a căzut peste ea, în timp ce dormea, la primărie.

Bogdan Zabavciuk, în vârstă de 21 de ani, un chimist de la infirmerie, i-a pansat braţul şi i-a pregătit un decoct, pentru a se îngriji.

„Văd o fată frumoasă care îmi cere să-i îngrijesc braţul”, îşi aminteşte el, aşezat în sala mare a primăriei, în care manifestanţi dorm pe scaune, iar un mic grup ia lecţii de engleză.

„Trei zile mai târziu, am înţeles că voiam să-mi petrec viaţa împreună cu ea”, povesteşte el.

Iulia a plecat acasă, dar a revenit chiar în perioada confruntărilor care s-au soldat cu patru morţi şi peste 500 de răniţi, la sfârşitul lui ianuarie.

„Să vezi la televizor acest lucru îţi provoca mai multă frică decât dacă erai acolo”, spune ea.

Bogdan vine să o ia de la gară, iar ea vede că abia duce valiza. Aşa a aflat că a fost rănit, la nivelul coastelor, de către membri Berkut.

Un preot ortodox, venit de la Frankfurt pentru a li se alătura manifestanţilor de la Kiev, oficiază, la primărie, câteva zile mai târziu, căsătoria religioasă.

După aceea, fac un tur al baricadelor din centrul Kievului şi beau şampanie cu cei cu care se întâlnesc.

„Le-am spus părinţilor că mă căsătoresc doar cu o zi înainte. Mi-era teamă că nu o vor lua în serios. Revoluţie, emoţii...”, povesteşte Iulia,

Părinţii lui Bogdan au aflat vestea de la televizor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Programul pe care trebuie să îl folosești mereu la mașina de spălat. Este singurul care nu strică hainele
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”