Cei doi au discutat, în special, despre modul în care poate fi folosit Internetul pentru a reduce sărăcia. De altfel, Mark Zuckerberg a anunţat, anul trecut, că îşi doreşte ca şi regiunile izolate să aibă acces la Internet cu ajutorul unor sateliţi sau drone, cu o autonomie mare de zbor.
Ideea este susţinută de Suveranul Pontif, el însuşi un utilizator al reţelelor de socializare. Nu este prima oară când Papa Francisc se întâlneşte cu reprezentanţi ai companiilor din domeniul comunicaţiilor.
În trecut, el i-a mai primit, în audienţă, pe directorii de la Apple şi Google.