Unda de şoc produsă de votul dat de britanici pentru ieşirea din Uniunea Europeană a lovit cu putere şi la Glastonbury, în ciuda atmosferei de petrecere.
Billy Bragg, artist: „Cred că este cel mai rău rezultat posibil pentru că victoria a fost foarte strânsă, la o diferenţă de numai câteva puncte. Anglia a votat să plece, Scoţia a votat să rămână. Cameron va fi nevoit să facă un transfer de putere către Boris Johnson, iar euroscepticii din Partidul Conservator îi sunt datori vânduţi lui Nigel Farage, lucruri care mă îngrijorează pentru că vor da naştere la multă furie şi dezbinare în lunile şi anii care vor urma.”
Nemulţumiri faţă de rezultatul votului şi-au exprimat şi Damon Albarn şi artiştii de la James şi Bastille. Pe de altă parte, părerile oamenilor sunt la fel de împărţite ca şi înainte de vot.
„Cred că oamenii care au votat pentru plecarea din UE cel mai probabil nu vor fi afectaţi pentru că va dura 10 sau 15 ani ca efectele să se resimtă cu adevărat. Cred că cei tineri vor fi mai afectaţi. Sper ca rezultatul să facă Marea Britanie mare din nou.„
***
„Sunt furioasă pentru că am votat ieşirea. Nu înţeleg de ce şi-ar fi dorit cineva să voteze pentru plecarea din UE.”
În jur de 75.000 de oameni au asistat la concertele din ultimele zile de la Glastonbury. Mulţi dintre ei au venit cu corturile la Festival, în ciuda vremii ploioase şi a noroiului care s-a format pe drumurile de acces.