Existenţa UE este pusă în pericol de deciziile curților constituționale ale statelor membre, avertizează comisarul pentru Justiție

Data publicării:
Ciocănel din sala de judecată
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Uniunea Europeană are în faţă o provocare ce ar putea să pună în pericol chiar existenţa sa în forma actuală. Didier Reynders, comisarul UE pentru justiţie, avertizează că naţionalismul judiciar pune în pericol primatul dreptului UE, potrivit Mediafax.

Într-un interviu acordat publicaţiei Financial Times, Didier Reynders a spus că situaţiile recente în care dreptul Curţii Europene de Justiţie (CEJ) „de a avea ultimul cuvânt” a fost contestat de autorităţile judiciare din diferite state membre au creat un „efect de revărsare” care a încurajat şi alte state să conteste decizii luate la nivel europen.

Exemple de cazuri în care Justiţia naţională a contestat legi decise la nivel european:

- În Franţa, guvernul a făcut apel la Conseil d’État, cea mai înaltă instanţă administrativă din Franţa, pentru a anula o hotărâre a CEJ din octombrie conform căreia colectarea de date de către serviciile de securitate a încălcat regulile de confidenţialitate.
- Ungaria a trimis o decizie a instanţei europene care anulează legea imigraţiei la curtea sa constituţională.
- Comisia Europeană a fost nevoită să lanseze luna aceasta proceduri judiciare împotriva Germaniei ca răspuns la o hotărâre a curţii sale constituţionale, conform căreia CEJ a acţionat dincolo de competenţa sa într-un caz legat de cumpărarea de obligaţiuni a Băncii Centrale Europene. Curtea constituţională germană a spus că CEJ nu a luat în considerare dacă achiziţiile de active ale BCE erau proporţionale. Instanţa germană a fost în cele din urmă satisfăcută atunci când i s-au oferit mai multe informaţii despre strategia băncii centrale.

Înalţii oficiali ai UE sunt din ce în ce mai îngrijoraţi de aceste provocări la adresa supremaţiei legislaţiei UE, fie că provine din ţări din estul Europei, cum ar fi Polonia şi Ungaria, sau din state fondatoare ale UE, precum Germania şi Franţa.

„Vom distruge uniunea însăşi”

„Care este riscul dacă nu ne ocupăm de acestă problemă? Vom distruge uniunea însăşi. UE s-a bazat pe aplicarea consecventă a normelor în toate statele sale membre, deci dacă acest lucru nu se va mai aplica, blocul comunitar ar putea fi subminat”, a spus Reynders.

„Când avem o problemă într-un stat membru, riscul este apariţia unui efect de revărsare în alte state membre, o tendinţă de a contesta primatul legislaţiei UE şi competenţa Curţii Europene de Justiţiei”, a adăugat acesta.

Următoarea mare provocare juridică cu care se va confrunta Bruxellesul este o decizie a tribunalului constituţional polonez, ce ar putea veni pe 13 iulie. Curtea constituţională din Polonia se va pronunţa dacă elemente ale tratatelor UE sunt compatibile cu Constituţia Poloniei. Cazul este considerat de experţii juridici drept cea mai serioasă provocare de până acum a ordinii juridice a UE.

Laurent Pech, profesor de drept european la Universitatea Middlesex, a declarat pentru Financial Times că o decizie poloneză împotriva supremaţiei CEJ ar echivala cu „o bombă nucleară împotriva ordinii juridice a UE”, deoarece acesta nu contestă doar o lege votată în UE ci chiar tratatul UE.

În acest caz, Comisia nu ar avea altă opţiune decât să ia măsuri legale împotriva Varşoviei.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Anders Behring Breivik
Ucigașul în masă Anders Breivik vrea eliberare condiționată. Procurorii se opun: "Nimeni în Norvegia nu a...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...