Europarlamentarii cer activarea mecanismului care condiționează banii europeni de respectarea statului de drept în cazul Poloniei

Data publicării:
Imagine de sus a plenului din Parlamentul European.
Parlamentul European, sala de plen. Foto: Getty Images

Comisia Europeană ar trebui să aplice imediat noul mecanism de condiționare fondurilor europene de respectarea statului de drept în cazul Poloniei, spun europarlamentarii care conduc comisiile parlamentare pentru control bugetar, afaceri juridice și libertăți civile. Declarația vine după ce Tribunalul Constituţional din Polonia a decis că unele articole din tratatele UE sunt incompatibile cu Constituţia ţării.

„Prin această hotărâre, din păcate, Polonia își ia rămas bun de la ordinea noastră juridică europeană. Dacă actele juridice europene nu mai sunt acceptate, se pune întrebarea dacă Polonia mai poate profita de sumele enorme pe care le primește în prezent de la UE. Polonia este principalul beneficiar al fondurilor UE de coeziune și al patrulea cel mai mare beneficiar al finanțării NextGenerationEU. Polonia este în situația declanșării mecanismului de condiționalitat. Mă întreb dacă acesta este un risc pe care autoritățile poloneze au fost dispuse să și-l asume”, a spus Monika Hohlmeier (PPE, DE), președintele comisiei de control bugetar din Parlamentu European.

„Uniunea Europeană este o comunitate de valori bazată pe principii juridice și constituționale foarte solide. Hotărârea Tribunalului constituțional polonez este o lovitură directă dată acestor principii și unuia dintre pilonii proiectului european: primatul dreptului UE. Gravitatea situației necesită acțiuni rapide din partea instituțiilor UE și acum este mai urgent ca niciodată să se activeze Regulamentul privind condiționalitatea. E momentul pentru acțiune”, a spus Adrián Vázquez Lázara (Renew, ES), președintele comisiei pentru afaceri juridice.

„Această decizie a unui tribunal constituțional subordonat guvernului PiS încalcă principiile fondatoare din dreptul UE. Cerem Comisiei să pună în aplicare mecanismul de condiționalitate cu efect imediat și să lanseze proceduri de infringement împotriva Poloniei pentru încălcarea tratatelor și contestarea primatului dreptului UE”, a spus Juan Fernando López Aguilar (S&D, ES), președintele comisiei pentru libertăți civile și raportor permanent pentru Polonia.

Declarația vine după ce Tribunalul Constituțional din Polonia a decis, joi, că unele articole din tratatele UE sunt incompatibile cu Constituţia ţării. Acest lucru pune în discuţie un principiu-cheie al integrării europene: supremaţia legislaţiei UE asupra legislației naționale.

„Supremaţia dreptului constituţional asupra altor surse de drept derivă direct din Constituţia Republicii Polone. Astăzi (încă o dată) acest lucru a fost confirmat în mod clar de Tribunalul Constituţional”, a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al guvernului, Piotr Muller.

„Organele europene acţionează dincolo de competenţele lor”, a declarat Julia Przylebska, preşedinta Tribunalului Constituţional polonez, potrivit AFP. Ea a denunţat „ingerinţa Curţii de Justiţie a UE în sistemul judiciar polonez” şi a enumerat o serie de articole din tratatele UE care, conform judecătorilor polonezi, sunt în contradicţie cu legea fundamentală a Poloniei.

Guvernul partidului naţionalist Lege şi Justiţie (PiS) este implicat într-o serie de dispute cu UE pe teme care variază de la tribunale şi libertatea presei la drepturile LGBT

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri