Eroul de la Manchester și-a regăsit mama după atac

Data publicării:
chris-parker

Doi bărbați fără adăpost sunt considerați acum eroi în Marea Britanie, după ce au reușit să ajute mai multe persoane rănite în atacul din Manchester. Chris Parker, 33 de ani, trăiește pe străzi de aproape un an și a devenit celebru datorită curajului de care a dat dovadă după atacul de la Manchester.

În loc să fugă din calea primejdiei, Parker a ales să ofere ajutor victimelor. Mărturiile lui au impresionat o lume întreagă. Tânărul a descris cum a ajutat o fetiță care își pierduse picioarele în timpul exploziei și cum a oferit alinare unei femei care i-a murit în brațe.

Chris Parker a povestit că obişnuieşte să cerşească în foaierul din Manchester Arena, mai ales la finalul concertelor. Acolo se afla și la momentul atacului, când a fost pus la pământ de forţa exploziei. După ce și-a revenit din șoc, bărbatul a alergat înăuntru pentru a ajuta victimele.

Doar pentru că trăiesc pe străzi nu înseamnă că sunt lipsit de inimă sau că nu sunt om. Îmi place să cred că cineva m-ar ajuta și pe mine dacă aș avea nevoie. Erau mulți copii acoperiți de sânge care țipau și plângeau,” a povestit Parker pentru ITV News, citat de nytimes.com.

"Erau oameni întinşi peste tot. Am văzut o fetiţă. Nu mai avea picioare. Am învelit-o într-un tricou şi am întrebat-o unde îi sunt părinţii. Mi-a răspuns că tatăl este la serviciu, iar mama este aici", îşi aminteşte acesta.

Apoi, Parker a văzut o femeie rănită grav la picioare şi la cap: "A murit în braţele mele. Avea în jur de 60 de ani şi mi-a spus că se afla cu familia acolo. Nu m-am putut opri din plâns". Cel mai şocant este că a fost un concert al copiilor, spune Chris Parker. 

"Erau pene şi şuruburi peste tot. Oamenii aveau găuri în spate. Nu pot să trec peste urletele pe care le tot aud şi peste miros. Miroasea a carne arsă", adaugă Parker.

Police Respond To An Incident At Manchester Arena
Foto: Gulliver/Getty Images

După ce faptele lui au devenit cunoscute, au fost deschise conturi de donații pentru Chris Parker și, până în prezent, a fost strânsă o sumă de aproape 40.000 de dolari. În plus, această tragedie a ajutat la reîntregirea familiei. Aflând despre faptele fiului său, mama lui Chris Parker, cu care nu se mai văzuse de ani de zile, l-a căutat pentru a relua legătura. „Acesta este fiul meu și abia aștept să-l revăd,” a scris femeia pe pagina fundației. „Ne-am îndepăratat de foarte mult timp și nu știam că a ajuns să locuiască pe stradă. Sunt foarte mândră de el și cred că are nevoie de mine acum,a mai scris femeia.

Un număr de 22 de persoane şi-au pierdut viaţa, în vreme ce alte 119 au fost rănite, după ce atacatorul sinucigaş Salman Abedi s-a detonat luni noaptea într-un foaier care făcea legătura dintre Manchester Arena şi gara Victoria, în timp ce mulţimile de fani plecau de la un concert al cântăreţei americane Ariana Grande.

Autorităţile britanice au arestat până în acest moment patru persoane în legătură cu atentatul terorist revendicat de către jihadiştii Statului Islamic, printre suspecţi se numără şi fratele atacatorului sinucigaş Salman Abedi - născut din refugiaţi libieni în Marea Britanie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri