Cântăreţul Elton John a cerut joi Guvernului de la Londra să găsească o soluţie pentru a facilita turneele artiştilor britanici în Uniunea Europeană după Brexit, avertizând totodată în legătură cu o „catastrofă iminentă” şi cu pierderea unei „generaţii de viitoare talente” din cauza restricţiilor de călătorie adoptate după ce Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană, informează AFP şi DPA.
Afectaţi deja de întreruperea concertelor din cauza pandemiei de coronavirus, muzicienii şi profesioniştii din industria spectacolelor din Marea Britanie au nevoie de la 1 ianuarie 2021 de viză pentru a susţine turnee de peste 30 de zile în Uniunea Europeană.
Elton John a anunţat joi că s-a întâlnit luna trecută cu ministrul britanic pentru Brexit, David Frost, alături de soţul lui, David Furnish, şi de Craig Stanley, un reprezentant al agenţiei de concerte şi turnee Marshall Arts, pentru a discuta despre această chestiune. Declaraţia starului Elton John a fost citită de Craig Stanley în cadrul unei audieri la Comisia pentru Digital, Cultură, Media şi Sport în vederea aranjamentelor necesare pentru obţinerea de vize de către rezidenţii britanici care lucrează în industriile creative.
„Sincer vorbind, în prezent suntem în mare pericol să pierdem o generaţie întreagă de talente din cauza marilor goluri lăsate în acordul comercial semnat de Guvernul nostru. Artiştii noi şi emergenţi nu vor mai putea să susţină concerte în mod liber în Europa - o parte esenţială a educaţiei şi dezvoltării lor - din cauza costurilor prohibitive ale vizelor şi permiselor de muncă”, a declarat Elton John.
„În pofida acestei catastrofe iminente, Guvernul britanic nu pare nici capabil, nici dornic să rezolve golurile uriaşe din acordul comercial” încheiat cu autorităţile de la Bruxelles şi „preferă să dea vina pe Uniunea Europeană decât să găsească soluţii pentru a ieşi din această încurcătură”, a mai spus starul britanic.
„Această situaţie va dăuna considerabil următoarei generaţii de muzicieni şi artişti, ale căror cariere vor stagna încă dinainte de a începe”
Elton John a mai spus că aceste obiecţii „nu se referă la impactul asupra mea sau asupra altor artişti care susţin turnee în arene mari şi pe stadioane, deoarece noi suntem norocoşi, întrucât avem angajaţi, bani şi infrastructură”. „Această situaţie va dăuna considerabil următoarei generaţii de muzicieni şi artişti emergenţi, ale căror cariere vor stagna încă dinainte de a începe, din cauza acestui enervant joc ce constă în a da vina pe altul. Dacă eu m-aş fi confruntat, atunci când am început să cânt, cu obstacolele financiare şi logistice cu care se confruntă tinerii muzicieni de acum, nu aş fi avut niciodată ocazia să pun bazele carierei mele şi mă îndoiesc foarte tare că aş fi acolo unde sunt astăzi”, a mai spus Elton John, potrivit Agerpres.
În faţa unui ministru care, potrivit spuselor starului pop-rock, a invocat un proces îndelungat pentru a rezolva aceste probleme, Elton John a spus că „industria noastră nu mai are timp”, „pentru că este pe cale să moară chiar acum”, şi a acuzat Guvernul de la Londra că şi-a „încălcat promisiunea” de a proteja muzica şi sectorul creaţiei artistice.
„Îndemn Guvernul să rezolve această încurcătură, altfel riscăm să pierdem noi generaţii de talente de prim rang la nivel mondial”, a mai spus starul pop-rock, care a reamintit faptul că sectorul creativ aduce economiei britanice venituri de 111 miliarde de lire sterline (128 de miliarde de euro).
În ianuarie, Elton John şi aproximativ 100 de staruri din muzică, inclusiv Sting, Ed Sheeran, Roger Waters şi Judith Weir, au semnat o scrisoare deschisă care acuza Guvernul condus de Boris Johnson că „i-a abandonat în mod ruşinos” pe muzicieni.
Editor : Liviu Cojan