Atacul de la Berlin va aduce schimbări majore, nu doar în felul în care sunt gestionate evenimentele la care participă mii de oameni, ci şi în felul în care se face politică în Europa. Despre undele de şoc trimise de atentat în viaţa publică a vorbit, pentru Digi24, ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu.
Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Germania: „În absenţa unui orizont mai deschis, de ordin strategic, al soluţiilor germane, dar şi europene, în actuala criză a refugiaţilor, s-au acumulat tensiuni, neînţelegeri care, pornind de la astfel de atentate teroriste, acum, aici, într-un târg de Crăciun, la Berlin, înainte de Crăciun, nu vor întârzia să fie decontate în atitudini politice mai pronunţate, mai profilate. E clar că vor fi mai multe proteste, sunt mulţi oameni îngrijoraţi în Germania, cer - am văzut pe Twitter, pe Facebook -, cer renunţarea la umanism, la generozitate, la toleranţă faţă de necunoscuţi atâta vreme cât ei nu sunt gata să asume valori umaniste. Miza este ce se va întâmpla după alegeri. Pe acest fundal şi în perspectiva posibilităţii producerii unor noi atentate, scorul partidelor populiste şi extremiste va creşte. Doamna Merkel s-ar putea să nu câştige alegerile. Suntem într-o situaţie în care nu există alternativă deocamdată. Majoritatea germanilor sprijină, 50 şi la sută, politicile guvernului în privinţa refugiaţilor. Riscul este ca Germania să adopte atitudini diferite, să renunţe la aceste politici liberal-umaniste, foarte generoase. Iar orice schimbare, renunţarea la această platformă de valori va avea consecinţă în legătură cu evoluţia Europei. Pentru că sunt alegeri cu rezultat necunoscut şi îngrijorător în Franţa anul ce vine, Olanda, vor fi probabil şi în Italia noi alegeri. E posibil să revină alegerile în Spania. Sunt precis în Germania, în septembrie. Or Germania e, până una alta, un pivot indispensabil, vital al edificiului european. Orice balansare a acestei ţări atât de importante, cea mai importantă ţară din Uniunea Europeană prin proporţii, prin capacitate economică, prin politica ei externă, orice schimbare de atitudine aici şi o altă guvernare, eventual, ar antrena consecinţe negative. Ar arunca întreaga Uniune Europeană în necunoscut. Pe noi ne interesează şi asta. Pe noi ne interesează şi asta fiind între puţinele ţări europene, recunoscută ca atare de Gernamia, care are opţiuni pro-atlantice, dar pro-europene ferme, nu vrea refacerea arhitecturii europene.”
Sursa: Digi24