Răsturnare de situație la Berlin. Atacatorul este liber și înarmat (Die Welt)

Data actualizării: Data publicării:
Lorry Drives Through Christmas Market In Berlin
Foto: Gulliver/GettyImages

Publicația „Die Welt” citează surse din poliția germană potrivit cărora bărbatul de origine pakistaneză reținut luni seară, după atacul din târgul de Crăciun de la Berlin, ar putea să nu fie suspectul căutat.

die welt

ACTUALIZARE 21.00 Suspectul reținut luni seara a fost eliberat din lipsă de probe. Este vorba despre refugiatul pakistanez despre care s-a crezut inițial că ar fi autorul atacului de la târgul de Crăciun.


 

„Am prins persoana greșită”, a declarat un oficial de rang înalt din poliție, citat de Die Welt. „Avem o situație nouă. Adevăratul atacator este înarmat și încă în libertate și poate provoca noi necazuri”, a avertizat sursa citată. 

Anterior, autoritățile anunțaseră că pistolul cu care a fost împușcat cetățeanul polonez găsit în camion nu a fost găsit. 

Atacul s-a soldat cu 12 morți și 48 de răniți. La câteva ore după aceea, autoritățile au reținut un suspect. El era un refugiat de origine pakistaneză, venit din februarie în Germania și care avea permis temporar de rezidență în așteptarea rezolvării cererii de azil. 

Marți dimineață, autoritățile au făcut percheziții la un centru de refugiați din apropierea Berlinului unde ar fi fost cazat solicitantul de azil.

După ce informația despre persoana greșită care ar fi fost arestată a apărut pe surse în Die Welt, șeful poliției din Berlin a anunțat public că nu este clar dacă pakistanezul arestat luni seara este cel care a condus camionul. Suspectul era cunoscut serviciilor de poliție, dar pentru infracțiuni minore.

„Nu știm sigur dacă el a fost în realitate șoferul”, a declarat șeful poliției, Klaus Kandt. 

În cabina TIR-ului au fost găsite, potrivit agenției DPA, haine pătate de sânge. Supectul arestat nu avea hainele pătate cu sânge și nici vreo armă asupra sa. 

Poliția din Berlin a anunțat pe contul de Twitter că rămâne vigilentă, întrucât suspectul a negat orice implicare în incidentul despre care ministrul de interne a spus că a fost un atac deliberat. „Vă rugăm să fiți atenți”, cere poliția berlinezilor.

La târgurile de Crăciun au fost postați polițiști înarmați cu mitraliere și cu veste de protecție.

Unul sau mai mulți autori ai atacului comis cu ajutorul unui camion la târgul de Crăciun de la Berlin ar putea fi încă în libertate, a confirmat, marți, șeful poliției, Holger Muench, și procurorul general, Peter Frank, într-o conferințăa de presă.

„Suntem, desigur, extrem de vigilenți și investigăm toate pistele”, a spus Muench.

Confirmarea a venit la scurt timp după ce oficialii au recunoscut că nu sunt siguri că suspectul pakistanez pe care îl au în custodie este cel care s-a aflat la volanul mașinii care a lăsat 12 oameni morți și a rănit alte câteva zeci.

Pakistanezul neagă orice implicare în atac, iar ministrul de interne, Thomas de Maiziere, a anunțat că arma cu care a fost împușcat polonezul din camion nu a fost găsită.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...