Demisii în Spania după ce mai mulți militari și oameni politici s-au vaccinat deși nu făceau parte din categorii prioritare

Data publicării:
Șeful statului major Miguel Angel Villarroya și Ministrul Apărării Margarita Robles
Șeful statului major Miguel Angel Villarroya și Ministrul Apărării Margarita Robles. Foto: Profimedia Images

Mai mulți militari și responsabili politici din Spania au demisionat sau au fost concediați după ce s-au vaccinat împotriva Covid-19, deși nu făceau parte din categorii prioritare. Printre ei se numără și șeful statului major al armatei spaniole care şi-a prezentat demisia după ce a fost acuzat că s-a vaccinat înainte să îi vină rândul, transmite Agerpres.

Generalul forţelor aeriene Miguel Angel Villarroya, în vârstă de 63 de ani, și-a dat demisia în cursul zilei de sâmbătă după ce a primit prima doză a vaccinului anti-Covid-19 fără să aibă dreptul acesta.

„În scopul de a nu afecta imaginea forţelor armate, generalul Villarroya şi-a prezentat astăzi cererea de demisie ministrului apărării”, se arată într-un comunicat al statului major.

Potrivit unei surse din statul major contactate de AFP, demisia sa a fost acceptată de ministrul Margarita Robles.

Cu toate acestea, înainte de a renunța la funcția sa, șeful statului major al armatei spaniole Miguel Angel Villarroya a ținut să precizeze că nu a avut niciodată intenția „de a profita de privilegiile sale în mod nejustificat”.

Totodată, vineri, ministrul de interne a demis un locotenent colonel, agent de legătură al Gărzii civile în statul major al armatei, în urma unui raport intern care a ajuns la concluzia că a beneficiat de vaccin fără a face parte dintr-un grup prioritar, într-o ţară în care peste un milion de doze sunt în prezent administrate cu prioritate personalului medical şi rezidenţilor din căminele de bătrâni.

Oamenii politici spanioli s-au băgat în față la vaccinare

Pe lângă militari, responsabili politici din diferite partide au primit şi ei prima doză de vaccin, fără a face parte nici ei dintr-un grup prioritar.

Unul dintre ei, consilierul regional pentru sănătate din Murcia (sud-est) Manuel Villegas, a fost constrâns să demisioneze.

De asemenea, consilierul pentru sănătate din enclava spaniolă Ceuta, din nordul Marocului, Javier Guerreron, se află într-o situaţie similară, dar a anunţat că nu va demisiona, dând asigurări că nu a încălcat niciun protocol.

Spania este una dintre ţările europene cele mai dur lovite de pandemie, cu peste 55.000 de morţi şi aproape 2,5 milioane de cazuri, potrivit cifrelor oficiale.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri