Cutremurele provocate de un super-vulcan terorizează locuitorii unui oraș din Italia. Autoritățile iau în calcul evacuarea

Data publicării:
National Institute of Geophysics and Volcanology 09/10/2023 Naples, national institute of geophysics and volcanology, he
Operatorii Institutului Național de Geofizică și Vulcanologie din Napoli verifică dacă au avut loc noi cutremure în regiunea vulcanică. Sursa foto: Profimedia Images

Locuitorii dintr-un oraş-port din apropiere de Napoli, Italia, sunt terorizați de seria de seisme declanșate de un super-vulcan. Oamenii din Pozzuoli trăiesc inspirând vaporii degajați de vulcan și cutremurandu-se din cauza fenomenului bradiseismic care mișcă scoarța terestră continuu, transmite vineri Reuters, preluat de Agerpres.

În ultimele săptămâni, guvernul a planificat o posibilă evacuare în masă a zeci de mii de persoane care locuiesc în jurul vastei zone vulcanice cunoscută sub numele de Campi Flegrei.

Pozzuoli
Pozzuoli, orașul-port din zona vulcanică Campi Flegrei. Sursa foto: Profimedia Images

Vaporii sulfuroşi ies la suprafaţă, oferind zonei un aspect suprarealist şi transformând-o într-un magnet pentru turişti. Locuitorii din Pozzuoli s-au obişnuit cu mirosul, vaporii şi mişcările telurice.

În septembrie, au fost înregistrate peste o mie de cutremure

Majoritatea cutremurelor înregistrate au fost minore, dar un cutremur cu magnitudinea 4,2 grade, produs la 27 septembrie, care a fost și cel mai puternic înregistrat în ultimii 40 de ani în această zonă vulcanică, a stârnit temeri că ar putea fi urmat de ceea ce oamenii de ştiinţă numesc o "criză seismică", pentru prima dată după începutul anilor 1980.

Cutremurul de 4,2 grade şi cele aproximativ 500 de seisme mai mici înregistrate până acum în octombrie, provoacă îngrijorare în rândul locuitorilor. Printre aceştia se numără Annamaria Scardi, mamă a doi adolescenţi. "Chiar şi cele mici (cutremurele) ne fac să ne temem", a spus ea. "Suntem îngrijoraţi pentru că (ar trebui) să fugim. Dar unde să ne ducem? Unde? Asta-i situaţia. Suntem la limită", a spus ea.

Experţii susţin că nu există o ameninţare iminentă legată de o erupţie, însă sunt îngrijoraţi de faptul că activitatea geofizică provoacă ridicarea şi coborârea solului, ceea ce poate destabiliza clădirile.

Guvernul, care a discutat situaţia, luna aceasta, în şedinţa de cabinet, ar dispune o evacuare dacă oficialii din cadrul Protecţiei Civile constată că structurile sunt în pericol de prăbuşire.

Italy: Campi Flegrei technical-operational meeting with mayors and institutions on the phenomenon of bradyseism in the P
Întâlnire tehnico-operațională la Campi Flegrei cu primari și instituți privind fenomenul bradiseismic (fenomenul de oscilație lentă a scoarței terestre în regiunile vulcanice) în Câmpiile Flegree. Sursa foto: Profimedia Images

Aceste deformări ale solului, fenomen cunoscut sub numele de bradiseism, sunt cauzate de umplerea sau golirea camerelor de magmă, la adâncime.

Când o criză similară s-a produs în urmă cu patru decenii, aceasta a durat câţiva ani şi a condus la evacuarea temporară a 40.000 de persoane din Pozzuoli, oraşul natal al actriţei Sophia Loren.

"Familia mea e împărţită... Eu vreau să rămân, dar soţia mea şi copiii caută o casă în zona Castel Volturno", a declarat Vincenzo Russo, cu referire la o localitate situată la aproximativ 30 de kilometri distanţă spre nord. "Noaptea, când dormi, coşmarul e mereu acolo. Uiţi de situaţie, stai pe canapea, apoi simţi cutremurul. Unele sunt mari, altele mici. Ieri, de exemplu, au fost două cutremure mici, înainte de prânz", a spus el.

Foto IPP/Felice De Martino Pozzuoli 05/10/2023 Solfatara dei Campi Flegrei nella foto turisti in bicicletta mentre osser
Câțiva bicicliști privesc către Solfatara, un crater vulcanic de mică adâncime din Pozzuoli, lângă Napoli, parte a zonei vulcanice Campi Flegrei. Sursa foto: Profimedia Images

Recent, într-o după-amiază, Angelo Prezzini şi prietenii lui, adunaţi în curtea unui club pentru pensionari pentru a juca cărţi, aşa cum fac aproape în fiecare zi, au avut o viziune mai optimistă. Prezzini, în vârstă de 78 de ani, a declarat că va sfida orice ordin de evacuare, în timp ce Luigi Ilardi, în vârstă de 66 de ani, a spus: "Ne-am obişnuit. Eu sunt obişnuit cu ele (cutremurele, n.r.) de la 13 ani".

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...