Curtea Constituţională a Germaniei a respins contestația profesorului de economie eurosceptic. Planul UE de relansare merge înainte

Data actualizării: Data publicării:
gramezi de monezi cu steagul ue transparent
Fonduri europene. Foto: Getty Images

Curtea Constituţională a Germaniei a deschis miercuri calea pentru ca autorităţile de la Berlin să ratifice planul european de relansare în valoare de 750 de miliarde de euro, transmite Agerpres. Astfel, judecătorii constituționali germani au respins contestația lui Bernd Lucke, un profesor de economie german, eurosceptic și fost europarlamentar.

Fondul european de relansare, în valoare de 750 miliarde de euro, este o componentă cheie în răspunsul economic al blocului comunitar la criza provocată de pandemia de coronavirus, fiind compus din împrumuturi şi granturi. Acest fond trebuie ratificat de toate cele 27 de state membre, un pas pe care Germania nu îl putea face după contestația economistului eurosceptic.

Luna trecută, Curtea Constituţională a Germaniei a pus în aşteptare ratificarea fondului european de relansare, anunţând că va analiza o contestaţie formulată împotriva fondului european finanţat prin emiterea de datorii comune.

Însă, miercuri, Curtea Constituţională a Germaniei a anunţat că a respins contestaţia iar decizia a fost sprijinită de şapte dintre cei opt judecători ai curţii.

„Un examen sumar nu relevă o puternică probabilitate de încălcare a legii fundamentale”, a explicat cea mai înaltă instanţă juridică din Germania. Curtea precizează că va continua analiza sa pe fond dar a respins solicitarea de suspendare în regim de urgenţă.

„Dezavantajele rezultate de pe urma neaprobării măsurilor provizorii pentru ca ulterior legea să se dovedească a fi neconstituţională sunt mai mici decât consecinţele aprobării măsurii pentru ca ulterior contestarea la curtea constituţională să se dovedească a fi nefondată”, a precizat Curtea Constituţională a Germaniei.

Decizia anunţată miercuri este esenţială pentru lansarea fondului de 750 miliarde de euro. La începutul acestei luni, Isabel Schnabel, membru în boardul Băncii Centrale Europene, a tras un semnal de alarmă împotriva încercărilor de a bloca fondul de relansare al Uniunii Europene, avertizând că un astfel de impas ar fi „un dezastru economic pentru Europa”.

Fondul UE de relansare economică post-pandemie

Liderii europeni au aprobatan Fondul UE de relansare economică post-pandemie, în valoare de 750 de miliarde de euro, format din subvenţii nerambursabile de 390 de miliarde de euro şi din credite de 360 de miliarde de euro.

Este o premieră în istoria UE, pentru că fondul se va baza pe împrumuturi făcute de Comisia Europeană în numele întregii Uniuni, la dobânzi mult mai bune decât ar fi putut atrage majoritatea statelor membre de pe piețele financiare.

Pe 10 februarie, Parlamentul European a aprobat Mecanismul de redresare și reziliență, conceput pentru a ajuta țările Uniunii să combată efectele pandemiei de COVID-19, în valoare de 672,5 miliarde de euro.

România trebuie să transmită oficial Planul de Redresare şi Rezilienţă până la 30 aprilie, printr-un singur document integrat, potrivit Regulamentului (UE) 2021/241 al parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare şi rezilienţă.

România urmează să primescă aproape 30 de miliarde de euro din această sumă, bani pentru relansare economică. 

Regula stabilită prin propunerea de Regulament este ca 70% din granturi să fie angajate până la finalul anului 2022, termenul limită pentru accesarea diferenței de 30% din granturi fiind 31 decembrie 2023.

În plus, plățile pentru proiectele care vor fi incluse în programele naționale de redresare și reziliență trebuie făcute până în decembrie 2026, până la această dată proiectele trebuie finalizate. 

DOCUMENT. Planul Național de Relansare și Reziliență poate fi consultat AICI

Partenerii noștri
Playtech
Americanul care și-a cumpărat libertatea de a călători în Coreea de Nord. A dat 200.000 de euro pentru a...
Digi FM
Kim Kardashian, declarații despre relația cu Kanye West: „Vrem tot ce e mai bun pentru copii!” Rapperul a...
Pro FM
Cine va moșteni averea de sute de milioane de euro a lui Julio Iglesias. Are afaceri de succes, un avion de...
Film Now
Vârsta, doar un număr pentru ea! Halle Berry, irezistibilă la 58 de ani, într-o ținută transparentă, cu un...
Adevarul
SUA îi cer lui Zelenski să semneze acordul privind mineralele și refuză să susțină rezoluția ONU privind...
Newsweek
Ministrul de Finanțe, anunț despre creșterea pensiilor. Avem bani pentru 2.800.000 pensionari
Digi FM
Alexandru Ciucu a rămas, după divorț, în casa construită cu Alina Sorescu. Propunerile de neacceptat pe care...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Turiști terifiați de o creatură surprinsă pe o plajă din Mexic. De ce i se spune „peștele apocalipsei”
Film Now
Denise Richards, noi declarații despre decizia fiicei sale de a-și face cont pe un site de adulți: „La...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”