Cum arată prima grădiniță construită după concept japonez la Beclean - VIDEO

Cătălin Nunu Data publicării:
gradinita cu locuri de joaca pe acoperis
Grădinița japoneză din Beclean are locuri de joacă pe acoperiș, iar accesul de la un etaj la altul se face prin tobogane Foto: captură video Digi24

Orașul Beclean din județul Bistrița-Năsăud se înscrie printre localitățile care au produs surprize în materie de dezvoltare din bani europeni. 1,4 milioane de euro au fost investiți aici în prima grădiniță construită după concept japonez: cu locurile de joacă amplasate pe clădire, complet dotată și utilată și încălzită cu ajutorul energiei verzi.

Primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, explică ce are deosebit această grădiniță, unde vin 200 de copii.

- Domnule primar, despre ce investiție vorbim aici, ce anume v-ați propus atunci când ați reușit cumva să aduceți la un loc în această grădiniță toate grupele, până la urmă, de preșcolari din oraș și explicați-ne ce e acest concept de influență japoneză?

- Am vrut ca toți copiii să fie în același loc și să fie tratați, sigur, fiecare cu grupa lui, că avem 8 grupe aici cu câte 25 de copii, dar să aibă cam aceleași facilități.

Dacă observați, într-o grupă avem toate dotările, sigur, și cu nivelul ăsta foarte ridicat de accesibilitate, toate jucăriile. Mi se pare normal ca orice copil, de orice nivel, clasă socială, să aibă acces la orice jucărie pe care a visat-o. Poate acasă nu și-au permis părinții să i-o asigure, aici găsim toate jucăriile.

Conceptul japonez l-am văzut într-un proiect care ni s-a recomandat de la Agenția Nord-Vest și de acolo am luat foarte multe elemente, elemente care nu le-am mai văzut într-o grădiniță și nici arhitecții noștri, proiectanții noștri, poate nu erau, să spunem așa, foarte familiarizați cu acestea și am văzut foarte multă lumină.

Dacă vedeți, toate grupele sunt cu foarte multă sticlă, ca să fie atrași afară. Nu vrem să stea foarte mult în grupă, adică închiși, vrem să-i ducem la joacă, la foarte multă mișcare, fiindcă oricum acasă cam au tendința să stea pe tot felul de calculatoare, televizoare și observați că i-am adus în locuri foarte atractive, cu foarte multe spații de joacă și jucării și pentru asta am învățat, tot de la acest proiect japonez, la etaj să ridicăm, să extindem aceste posibilități și chiar și accesul de la un etaj la altul prin tobogane.

Nu știu dacă mai există undeva un așa concept și sigur, fiecare grupă - și cele de jos - să aibă accesibilitate la toate nivelele, fiindcă trebuie să-i învățăm pe copii cu nou, cu ceva foarte atractiv pentru ei și să-și dorească să revină la grădiniță.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri