Cum a anunțat Scoția alegerile anticipate

Data actualizării: Data publicării:
scotia

Ceremonie impresionantă la Edinburgh prin care s-a marcat dizolvarea Parlamentului britanic şi convocarea unuia nou.

Zeci de soldaţi în uniforme de paradă, dar şi o fanfară militară, au însoţit reprezentanţii Reginei Elisabeta a II-a. Aceştia au dat citire proclamaţiei prin care suverana a cerut noi alegeri.

Este o tradiţie veche de mai bine de 300 de ani, de dinainte ca Scoţia să se unească cu Anglia.

Alegerile legislative anticipate din Marea Britanie vor avea loc pe 8 iunie, iar campania a început în mod oficial miercuri, odată cu dizolvarea parlamentului.

Theresa May le-a cerut votanților ca la alegerile de pe 8 iunie să o susțină la conducerea guvernului și să-i sprijine planurile pentru negocierile privind retragerea țării din Uniunea Europeană.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri