Consiliul UE a adoptat lista organizaţiilor teroriste. Care sunt persoanele și grupările vizate
Consiliul Uniunii Europene a adoptat luni lista cu organizaţiile teroriste, care include persoane, grupuri şi entităţi care fac obiectul unor măsuri restrictive în vederea combaterii terorismului. Pe listă se află 13 persoane și 21 de grupuri şi entităţi, potrivit unui comunicat al Consiliului.
Bunurile şi alte active financiare din UE ale numelor de pe listă sunt îngheţate, iar operatorilor din UE le este interzis să le pună la dispoziţie fonduri şi alte resurse economice.
O componentă a răspunsului Uniunii Europene în faţa terorismului după atentatele din 11 septembrie 2001 din SUA a fost stabilirea unei liste de persoane, grupuri şi entităţi care sunt implicate în acte de terorism şi cărora li se aplică măsuri restrictive. Lista este revizuită periodic, cel puţin o dată la şase luni, potrivit comunicatului citat de Agerpres.
Începând din septembrie 2016, UE poate aplica propriul său regim de sancţiuni împotriva Stat Islamic/Daesh şi Al-Qaida, precum şi împotriva persoanelor şi entităţilor asociate acestora sau care le acordă sprijin.
În urma unei serii de atentate începând din 2015, Uniunea Europeană a adoptat diverse măsuri pentru a pune capăt terorismului.
Deşi responsabilitatea de a combate criminalitatea şi de a apăra securitatea le revine în primul rând statelor membre, atacurile teroriste au demonstrat că aceasta este şi o responsabilitate comună, pe care trebuie să şi-o asume împreună. UE contribuie la protejarea cetăţenilor săi acţionând ca principal forum de cooperare şi coordonare între statele membre.
În 2015, liderii UE au emis o declaraţie comună pentru a orienta activitatea UE şi a statelor sale membre. În această declaraţie s-a solicitat luarea de măsuri specifice, care să se axeze pe trei domenii: garantarea securităţii cetăţenilor; prevenirea radicalizării şi ocrotirea valorilor; cooperarea cu partenerii internaţionali.
În urma atentatelor teroriste din Franţa, Germania şi Austria, miniştrii afacerilor interne din UE au convenit în noiembrie 2020 să îşi intensifice şi mai mult eforturile comune de combatere a terorismului, fără a compromite valorile comune ale UE, precum democraţia, justiţia şi libertatea de exprimare.
Ei şi-au reafirmat unitatea în lupta împotriva radicalizării, a terorismului şi a extremismului violent.
Lista persoanelor aflate pe lista de teroriști
1. ABDOLLAHI Hamed (alias Mustafa Abdullahi), născut la 11.8.1960 în Iran. Numărul pașaportului: D9004878.
2. AL-NASSER Abdelkarim Hussein Mohamed, născut la Al Ihsa (Arabia Saudită), cetățean saudit.
3. AL-YACOUB Ibrahim Salih Mohammed, născut la 16.10.1966 la Tarut (Arabia Saudită), cetățean saudit.
4. ARBABSIAR Manssor (alias Mansour Arbabsiar), născut la 6.3.1955 sau la 15.3.1955 în Iran. Cetățean iranian și cetățean al SUA; numărul pașaportului: C2002515 (Iran); numărul pașaportului: 477845448 (SUA). Numărul cărții de identitate naționale: 07442833, data expirării: 15.3.2016 (permis de conducere eliberat în SUA).
5. ASSADI Assadollah (alias Assadollah Asadi), născut la 22.12.1971 la Teheran (Iran), cetățean iranian. Numărul pașaportului diplomatic iranian: D9016657.
6. BOUYERI Mohammed (alias Abu Zubair, alias Sobiar, alias Abu Zoubair), născut la 8.3.1978 la Amsterdam (Țările de Jos).
7. EL HAJJ Hassan Hassan, născut la 22.3.1988 la Zaghdraiya, Sidon, Liban, cetățean canadian. Numărul pașaportului: JX446643 (Canada).
8. HASHEMI MOGHADAM Saeid, născut la 6.8.1962 la Teheran (Iran), cetățean iranian. Numărul pașaportului: D9016290, valabil până la 4.2.2019.
9. IZZ-AL-DIN Hasan (alias Ahmed Garbaya, alias Sa’id, alias Samir Salwwan), Liban, născut în 1963 în Liban, cetățean libanez.
10. MELIAD Farah, născut la 5.11.1980 la Sydney (Australia), cetățean australian. Numărul pașaportului: M2719127 (Australia).
11. MOHAMMED Khalid Sheikh (alias Salem Ali, alias Fahd Bin Adballah Bin Khalid, alias HENIN, Ashraf Refaat Nabith, alias Khalid Adbul Wadood), născut la 14.4.1965 sau la 1.3.1964 în Pakistan. Numărul pașaportului: 488555.
12. SHAHLAI Abdul Reza (alias Abdol Reza Shala’i, alias Abd-al Reza Shalai, alias Abdorreza Shahlai, alias Abdolreza Shahla’i, alias Abdul-Reza Shahlaee, alias Hajj Yusef, alias Haji Yusif, alias Hajji Yasir, alias Hajji Yusif, alias Yusuf Abu-al-Karkh), născut aproximativ în 1957 în Iran. Adrese: (1) Kermanshah, Iran; (2) Baza militară Mehran, provincia Ilam, Iran.
13. SHAKURI Ali Gholam, născut aproximativ în 1965 la Teheran, Iran.
Lista grupărilor și entităților teroriste
1. „Abu Nidal Organisation” („Organizația Abu Nidal”) – „ANO” [alias „Fatah Revolutionary Council” („Consiliul Revoluționar Fatah”), alias „Arab Revolutionary Brigades” („Brigăzile Revoluționare Arabe”), alias „Black September” („Septembrie Negru”), alias „Revolutionary Organisation of Socialist Muslims” („Organizația Revoluționară a Musulmanilor Socialiști”)].
2. „Brigada Martirilor Al-Aqsa”.
3. „Al-Aqsa e.V”.
4. „Babbar Khalsa”.
5. „Communist Party of the Philippines” („Partidul Comunist din Filipine”), inclusiv „New People’s Army” („Noua Armată Populară”) – „NPA”, Filipine.
6. Directorate for Internal Security of the Iranian Ministry for Intelligence and Security (Direcția pentru securitate internă a Ministerului iranian pentru Informații și Securitate).
7. „Gama’a al-Islamiyya” (alias „Al-Gama’a al-Islamiyya”) [„Islamic Group” („Grupul Islamic”) – „IG” („GI”)].
8. „İslami Büyük Doğu Akıncılar Cephesi” – „IBDA-C” [„Great Islamic Eastern Warriors Front” („Marele Front de Est Islamic al Războinicilor”)].
9. „Hamas”, inclusiv „Hamas-Izz al-Din al-Qassem”.
10. „Hizballah Military Wing” („Aripa militară a Hezbollahului”) [alias „Hezbollah Military Wing”, alias „Hizbullah Military Wing”, alias „Hizbollah Military Wing”, alias „Hezballah Military Wing”, alias „Hisbollah Military Wing”, alias „Hizbu’llah Military Wing”, alias „Hizb Allah Military Wing”, alias „Jihad Council” („Consiliul Jihadului”) (și toate unitățile subordonate acesteia, inclusiv Organizația pentru Securitate Externă)].
11. „Hizbul Mujahideen” – „HM”.
12. „Khalistan Zindabad Force” („Forța Khalistan Zindabad”) – „KZF”.
13. „Kurdistan Workers’ Party” („Partidul Muncitoresc din Kurdistan”) – „PKK” (alias „KADEK”, alias „KONGRA-GEL”).
14. „Liberation Tigers of Tamil Eelam” („Tigrii Eliberării din Tamil Eelam”) – „LTTE”.
15. „Ejército de Liberación Nacional” („Armata de Eliberare Națională”).
16. „Palestinian Islamic Jihad” („Jihadul Islamic Palestinian”) – „PIJ”.
17. „Popular Front for the Liberation of Palestine” („Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei”) – „PFLP”.
18. „Popular Front for the Liberation of Palestine – General Command” („Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei – Comandamentul General”) [alias „PFLP – General Command” („FPEP – Comandamentul General”)].
19. „Devrimci Halk Kurtuluș Partisi-Cephesi” – „DHKP-C” [alias „Devrimci Sol” („Stânga Revoluționară”), alias „Dev Sol”] („Armata/Frontul/Partidul de Eliberare Revoluționară Populară”).
20. „Sendero Luminoso” („Calea Luminoasă”) – „SL”.
21. „Teyrbazen Azadiya Kurdistan” – „TAK” [alias „Kurdistan Freedom Falcons” („Șoimii Eliberării din Kurdistan”), alias „Kurdistan Freedom Hawks” („Vulturii Eliberării din Kurdistan”)].
Editor : B.P.
- Etichete:
- teroristi
- terorism
- consiliul ue
- organizatii teroriste
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News