Concurent pentru Dracula. Un sat din Serbia speră să atragă turiști cu propriul vampir

Data publicării:
Liliac în zbor
Foto: Guliver / Getty Images

Inspiraţi de modelul Dracula din România, sătenii din Kisiljevo, un sat din Serbia amplasat la 100 de kilometri est de Belgrad, speră să profite de legenda unui vampir local pentru a atrage mai mulţi turişti, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Liliac vampir în zbor
Foto: Guliver / Getty Images

Deocamdată, mormântul anonim care ar putea fi cel al lui Petar Blagojevic, un ţăran care a murit în 1725, nu oferă spectacol comparabil cu cel al Castelului Bran, care atrage vizitatori din întreaga lume. Însă acest mic inconvenient nu îi împiedică pe sătenii din Kisiljevo să îşi facă planuri.

Avem ceea ce nu are niciun sat din lume. Îl avem pe vampirul din Kisiljevo”, spune folcloristul Mirko Bogicic, care speră să pună la punct un parc tematic cu costume şi case de epocă.

Într-o regiune în care superstiţiile şi poveştile cu vampiri sunt abundente, Bogicic spune că în cazul Kisiljevo diferenţa este că povestea cu vampirul local a fost documentată de Frombald, un reprezentant al monarhiei habsburgice. Potrivit unei poveşti publicate într-un ziar vienez de epocă, sătenii înspăimântaţi din Kisiljevo au cerut efectuarea unei anchete care a dus la deshumarea lui Petar Blagojevic.

Au găsit corpul intact, dar cu barba şi unghiile crescute. Au pregătit rapid un ţăruş de lemn cu care l-au înjunghiat”, spune Bogicic care deţine o fotocopie a ziarului respectiv.

După aproape trei secole, satul Kisiljevo, amplasat în apropiere de staţiunea Srebrno Jezero şi oraşul de pe malul Dunării, Veliko Gradiste, vrea să profite de această legendă locală. Sătenii speră că legenda îi va atrage pe turiştii care fac croaziere pe Dunăre şi care se opresc în Veliko Gradiste.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Secretul ciudat al lui Iohannis, dezvăluit de prieteni! Motivul pentru care nu mai iese din casă, ce face...
Digi FM
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea cea mai mare...
Pro FM
Debodează de senzualitate și arată acest lucru. Karmen, irezistibilă în ținute ce-i subliniază decolteul...
Film Now
Acum un an, Owen Cooper era un băiat normal și juca fotbal în parc, azi e la Hollywood. Ce spun vecinii...
Adevarul
Transformarea dramatică a unui soldat ucrainean, care a pierdut 40 de kilograme în aproape trei ani de...
Newsweek
Care pensionari nu iau 400 lei ajutor la pensie în aprilie și nici bani pe cardul de alimente? De ce
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Chet, fiul lui Tom Hanks, dezvăluie numele actriței care i-a oferit „cel mai bun moment” din viața lui. Este...
UTV
Chef Matteo Grandi a slăbit 90 de kilograme în 8 luni. La ce alimente a renunțat din dieta sa