Comisia Europeană lansează o Alianță a industriei aviatice pentru zboruri cu avioane electrice și pe hidrogen

Data publicării:
avion decolare aeroport
Foto: Profimedia Images

Comisia Europeană lansează oficial Alianţa pentru Aviaţia cu Emisii Zero, invitând membrii comunităţii aviatice să îşi unească forţele în vederea pregătirii pentru apariţia aeronavelor cu emisii zero, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Alianţa pentru Aviaţia cu Emisii Zero urmăreşte să pregătească ecosistemul aviatic pentru punerea în funcţiune a aeronavelor cu hidrogen şi a celor electrice, pentru a se asigura că transportul aerian contribuie la obiectivul de neutralitate climatică al Europei pentru 2050. Aceasta va reuni reprezentanţi ai producătorilor de aeronave, ai companiilor aeriene, ai aeroporturilor, companiilor energetice şi furnizorilor de combustibil, ai agenţiilor de standardizare şi certificare, ai grupurilor de interese şi ai autorităţilor de reglementare în materie de pasageri şi mediu.

Aceştia vor colabora pentru a identifica toate barierele din calea intrării în serviciul comercial a acestor aeronave, pentru a stabili recomandări şi o foaie de parcurs, pentru a promova proiectele de investiţii şi pentru a crea sinergii şi dinamică în rândul membrilor. În special, membrii vor analiza aspecte precum cerinţele în materie de combustibil şi infrastructură aeroportuară ale aeronavelor cu hidrogen şi electrice, standardizarea şi certificarea, precum şi implicaţiile pentru operatori (companiile aeriene) şi managementul traficului aerian.

În următoarele două decenii, se preconizează introducerea pe piaţă a mai mult de 44.000 de aeronave noi. Volumul de piaţă potenţial pentru aeronavele cu emisii zero a fost estimat la 26.000 până în 2050, cu o valoare totală de 5 mii de miliarde de euro.

Alianţa îşi va îndeplini în final angajamentul de a alinia sectorul la ambiţiile, obiectivele şi politicile conexe ale UE în materie de climă. Dimensiunea internaţională a sectorului este, de asemenea, un element major, deoarece combaterea schimbărilor climatice reprezintă un efort global.

„Odată cu apariţia aeronavelor cu emisii zero, Europa va scrie următorul capitol al aviaţiei. Neutralitatea climatică este paşaportul pentru creştere, iar Alianţa pentru aviaţia cu emisii zero va ajuta industria aeronautică europeană să pună bazele unei aviaţii competitive şi curate”, a declarat Margrethe Vestager, vicepreşedintele executiv pentru era digitală.

Entităţile private şi publice din comunitatea aeronautică care s-au angajat să sprijine punerea în funcţiune a aeronavelor cu emisii zero sunt invitate să se alăture Alianţei pentru aviaţia cu emisii zero prin intermediul formularului online.

O primă reuniune a adunării generale va avea loc în toamna acestui an, conform Agerpres.

Industria aeronautică europeană şi alţi actori europeni din sectorul aviaţiei şi-au asumat angajamentul de a asigura că transportul aerian din Europa îndeplineşte obiectivele climatice ale Europei pentru 2050. Comisia sprijină acest obiectiv prin acţiuni concrete, cum ar fi programul pentru o aviaţie curată din cadrul programului Orizont Europa, mecanismele de stabilire a preţului carbonului (de exemplu, EU ETS) şi Fondul pentru inovare. Aceste iniţiative sprijină dezvoltarea de aeronave cu emisii zero, bazate pe tehnologii de propulsie noi (de exemplu, electrice sau pe bază de hidrogen). Astfel de aeronave durabile din punctul de vedere al mediului au un potenţial de piaţă imens şi pot contribui semnificativ la competitivitatea viitoare a industriei de profil în toate segmentele de piaţă.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri