Comisia Europeană a transmis statelor membre că plafonarea preţului gazelor, în forma solicitată, este imposibilă

Data publicării:
Drapelul Uniunii Europene
Banii acordaţi Ucrainei sunt destinaţi plăţii pensiilor şi administrării spitalelor. Foto: Getty Images

Comisia Europeană le-a spus luni reprezentanţilor statelor membre că nu este posibil să fie introdus un plafon al preţului gazelor naturale care în acelaşi timp să nu afecteze contractele pe termen lung sau securitatea aprovizionării, au declarat două surse diplomatice pentru Reuters.

După discuţii îndelungate, la summitul de la finele lunii octombrie, şefii de stat şi de guvern din UE au căzut de acord să însărcineze Comisia Europeană să propună „un cadru de referinţă temporar în UE pentru a plafona preţul gazelor naturale utilizate la producţia de electricitate” precum şi un „coridor dinamic temporar de preţ pentru tranzacţiile cu gaze naturale”, în ideea de a provoca o scădere a preţurilor.

Însă compromisul convenit între ţări precum Franţa, Spania şi Belgia, care au cerut un plafon de preţ, şi statele membre, în frunte cu Germania, care s-a opus acestei solicitări, a făcut necesară ataşarea a numeroase condiţii suplimentare. Este vorba, în special, de un eventual plafon care să nu afecteze contractele pe termen lung, să nu conducă la o majorare a consumului de gaze sau să îi determine pe producători să îşi reorienteze livrările de gaze în alte direcţii.

„Acum, Comisia a spus că este imposibil să ai un plafon care îndeplineşte toate aceste criterii”, a spus un diplomat citat de Reuters, adăugând că ambasadorii statelor membre la Bruxelles vor discuta vineri următorul pas.

Subiectul plafonării preţului gazelor naturale creează de mai multe luni diviziuni în rândul statelor membre UE, într-un moment în care acestea caută modalităţi pentru a răspunde la o gravă criză energetică care provoacă o inflaţie record şi ameninţă să arunce blocul comunitar în recesiune.

Un al doilea diplomat consultat de Reuters a precizat că, în locul plafonării, Comisia a oferit soluţia unui „mecanism voluntar de corectare a pieţei” care nu merge însă suficient de departe pentru acele ţări care solicită un plafon capabil să limiteze creşterile bruşte de preţuri, mai scrie Reuters, citată de Agerpres.

Ambii diplomaţi au dezvăluit că cel puţin 15 state membre UE care solicită plafonarea preţului gazelor ameninţă să blocheze celelalte elemente ale acordului energetic convenit de liderii UE la finele lunii octombrie, care include de asemenea achiziţiile comune de gaze şi elaborarea unui nou preţ de referinţă, atâta timp cât Comisia nu vine cu o propunere solidă de plafonare.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei