Comisia Europeană a aprobat aderarea Croației la spațiul Schengen. Euronews: Decizia poate fi o „lovitură” pentru România

Data actualizării: Data publicării:
ilustratie cu steagul croatiei
Croaţia ar putea adopta euro până în 2023. Foto: Guliver/GettyImages

Comisia Europeană a aprobat aderarea Croației la Spațiul Schengen, la șase ani după ce statul din Balcani a devenit membru al Uniunii Europene, informează Mediafax.

Astfel, după patru ani de evaluări, Comisia a ajuns la concluzia că Zagrebul îndeplinește toate condițiile pentru a face parte din Schengen. Printre condițiile impuse statelor membre pentru aderarea la Schengen se numără securizarea frontierelor, un subiect delicat la nivel european după 2015, ca urmare a crizei refugiaților.

„Spațiul Schengen vine cu libertăți și privilegii, dar și cu mari responsabilități. Aderarea Croației, dar și a Bulgariei și României este importantă, date fiind provocările de securitate și migrație din ziua de azi”, a spus comisarul european pentru Migrație și Afaceri Interne, Dimitris Avramopoulos.

Euronews notează că decizia Comisiei Europene poate fi privită ca o „lovitură” pentru România și Bulgaria, țări care deși au aderat la Uniunea Europeană cu șase ani înaintea Croației, încă nu au primit undă verde pentru intrarea în Spațiul Schengen.

„Pentru Croația nu este doar o satisfacție. Este un angajament. Trebuie să lucrăm pentru a depăși problemele cu care ne confruntăm”, a declarat europarlamentarul croat Tonino Picula.

Cu toate acestea, nu toți membrii Parlamentului European sunt de acord cu decizia Comisiei.

„Sunt dezamăgită. Cred că este o decizie politică și regret că nu putem discuta subiectul cu noua Comisie. Nu avem un Spațiu Schengen funcțional în acest moment. Această decizie este greșită”, a declarat socialista Tanja Fajon, europarlamentar din Slovenia. De altfel, Slovenia s-a opus în repetate rânduri aderării Croației la Schengen.

După recomandarea Comisiei Europene, Croația va putea intra oficial în Spațiul Schengen doar după ce toate statele membre vor aproba aderarea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
JD Vance, luat de urgență de pe o pârtie de schi și dus într-un loc secret împreună cu familia, după cearta...
Digi FM
Gest de cavalerism făcut de Ilie Bolojan în ploaie, imediat după ce s-a întâlnit cu Maia Sandu. Cum a...
Pro FM
Alex Velea, despre primul lui mariaj, destrămat după doi ani: "M-am căsătorit și am dat-o în bară". De 12 ani...
Film Now
Câți bani ar fi câștigat fiica lui Charlie Sheen după ce și-a făcut cont pe un site de adulți: Are propria...
Adevarul
De ce este Trump atât de interesat de pământurile rare ale Ucrainei și care sunt oportunitățile de investiții
Newsweek
Cum iei 22.000 lei în plus la pensie fără să muncești pentru ei? Plus bonus de 2.000 lei în martie
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Secretul unui pui de somn perfect. Câte minute ar trebui să dormi după-amiază ca să nu-ți faci mai mult rău...
Digi Animal World
Au vrut să adopte un câine, dar când au fost la veterinar au aflat că veniseră acasă cu alt animal: „De unde...
Film Now
Mădălina Ghenea și Sebastian Stan s-au întâlnit la un eveniment înainte de Premiile Oscar 2025: „Acestea sunt...
UTV
Jeff Bezos le trimite în spațiu pe Katy Perry și pe logodnica sa, Lauren Sánchez, în prima misiune Blue...