Charles Michel: Uniunea Europeană trebuie să fie pregătită să primească noi membri până în 2030

Data actualizării: Data publicării:
charles michel sustine un discurs
Charles Michel Foto: Profimedia

Uniunea Europeană trebuie să fie pregătită să primească noi state membre până în 2030, a declarat luni preşedintele Consiliului European, Charles Michel, la un forum desfăşurat în staţiunea Bled din Slovenia, relatează Reuters şi AFP.

„Cred că trebuie să fim pregătiţi până în 2030 să ne extindem”, a spus Michel. „Acest lucru este ambiţios, dar necesar. Arată că suntem serioşi”, a adăugat el.

Cele şase state din Balcanii de Vest - Albania, Bosnia, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord şi Serbia - se află în stadii diferite ale procesului de aderare la blocul comunitar.

Anul trecut, Republica Moldova şi Ucraina au primit statutul de candidat. Georgia aşteaptă să primească de asemenea acest statut.

Michel a spus că, pentru a adera la blocul comunitar, viitoarele state membre vor trebui să implementeze reforme pentru a asigura independenţa sistemului judiciar, pentru a lupta împotriva crimei organizate şi a corupţiei şi pentru a-şi alinia politica externă cu statele membre ale UE, notează sursele citate de Agerpres.

El i-a îndemnat pe toţi aspiranţii să-şi rezolve conflictele bilaterale înainte de a adera la Uniunea Europeană.

„Trebuie să vă asiguraţi că niciunul dintre conflictele din trecut nu este importat în UE”, a spus el. Potrivit lui Michel, Consiliul European va discuta despre extindere la următoarea sa reuniune.

El a declarat că pachetul de extindere al Comisiei Europene, care este aşteptat în octombrie, ar putea oferi detalii suplimentare despre integrarea progresivă care le-ar putea permite viitorilor membri să simtă beneficiile participării depline la unele instituţii şi politici ale UE înainte de a deveni oficial membru al blocului.

Michel a afirmat că UE va trebui să pună în aplicare la rândul său unele reforme pentru a fi pregătită pentru extindere.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri