Cetatea Prejmer, cea mai bine păstrată fortificaţie din Ţara Bârsei, nu se bucură de faima pe care o merită

De curând, Cetatea Prejmer a primit trei stele în Ghidul Verde Michelin, depăşind Biserica Neagră sau celebra Stradă a Sforii din Braşov, cea mai îngustă din România.

În centrul cetăţii se află o biserică veche de 800 de ani. Construcţia ei a fost începută în 1211 de către cavalerii teutoni, iar apoi a fost refăcută de călugării cistercieni.

„O biserică cu această formă, cu această acustică deosebită îşi merită poate mai multe stele... Dar noi nu iubim acest loc pentru aceste stele, ci pur şi simplu pentru că este o dovadă a vieţii şi culturii germane în Transilvania”, afirmă Pal Andras, preot la Biserica Evanghelică Prejmer.

„Călugării cistercieni, care erau foarte buni constructori, au terminat biserica, pe vechea temelie. Au construit-o în mare parte aşa cum putem să vedem şi astăzi cu aceste bolţi care se întâlnesc într-un punct şi aceste geamuri frumoase în formă de cruce”, arată preotul.

În anul 1427 au fost ridicate şi zidurile de apărare din jurul bisericii, după ce satul a fost atacat de otomanii care au venit prin pasul Buzăului. Fortificaţia are peste 12 metri înălţime şi aproape patru metri grosime, iar în interior adăposteşte 272 de camere.

Viaţa în cetate era bine reglementată. „Pe vremuri erau alte legi, mai aspre, oamenii erau mai serioşi decât astăzi. O dovadă este şi piatra ruşinii, pe care o păstrăm încă acolo. Cântareşte cam 100 de kilograme şi de ea erau legaţi bărbaţii care furau sau femeile care păcătuiau sau care încălcau legile comunităţii. Şi erau ţinuţi aici la intrarea în biserică pentru a putea fi văzuţi de către cei care intrau la slujba de duminică.”

Şi profesorul de istorie Ioan Halmaghi vorbeşte despre viaţa de zi cu zi a acelor vremuri: „În interior se desfăşura o viaţă obişnuită a comunităţii, pentru că toţi cei care erau locuitori ai aşezării se adunau în timp de atac în interiorul cetăţii şi toţi aveau o sarcină extrem de clară în ceea ce priveşte apărarea. Bărbaţii ştiau ce au de făcut pe incinta din exterior, femeile pregăteau apărarea, şi copiii aveau sarcini foarte clare.

Ceea ce vreau să subliniez este că, în timpul oricărui atac, comunitatea săsească îşi desfăşura activitatea normală în interiorul cetăţii. Cetatea putea, prin proviziile care erau permanent adunate aici, să reziste şase luni.”

Un punct strategic important, cu bastioane, porţi de fier şi poduri care se ridicau

Istoricii spun despre fortificaţia de la Prejmer că este singura din lume care avea un sistem de apărare atât de bine pus la punct, încât erau suficienţi opt oameni ca să ţină în frâu duşmanii. Ansamblul de apărare este cunoscut sub denumirea de orga morţii, o scândură groasă ce se învârtea în jurul unui ax de fier având pe ambele părţi ţevi de tragere. Armele de tragere puteau fi încărcate direct pe gura ţevii, astfel încât să se obţină un foc continuu.

De aici s-au născut multe legende: „Oamenii, având destule provizii, mai ales femeile din Prejmer, au pregătit clătite şi le-au catapultat în afara cetăţii. Unii spun că au fost clătite, unii gogoşi sau pâine, cert este că prin acest semn turcii au părăsit cetatea”, povesteşte preotul Pal Andras.

Dincolo de legende, Cetatea Prejmer a fost unul dintre puţinele monumente pe care comuniştii nu le-au distrus, ci le-au restaurat. „Se menţine într-o stare perfectă. Nu se menţine pentru că aşa s-a păstrat ea, ci pentru că a fost refăcută. Între 1960 şi 1973, statul român, inclusiv Ceauşescu cu mâna lui, a semnat o investiţie de 18 milioane de lei”, precizează istoricul Ioan Halmaghi.

După 1990, cetatea a intrat în administraţia Fundaţiei Saşilor din München, care a şi renovat-o. Astăzi, Biserica Fortificată de la Prejmer rămâne una dintre cele mai bine conservate edificii de acest fel, deschise publicului, din estul Europei.