Cercetări privind implicarea Rusiei în 14 cazuri de deces în Marea Britanie

Data publicării:
scotland yard getty
Foto: Guliver/GettyImages

Ministrul britanic de interne, Amber Rudd, a anunţat că poliţia şi serviciile de securitate vor face investigaţii ca urmare a unor afirmaţii privind implicarea statului rus într-un anumit număr de decese în ultimii ani în Marea Britanie, potrivit unei scrisori publicate marţi, relatează agenţia Reuters.

scotland yard getty
Foto: Guliver/GettyImages

Săptămâna trecută, preşedintele Comisiei parlamentare pentru afaceri interne s-a adresat în scris dnei Rudd, cerându-i o reexaminare a 14 cazuri de deces care iniţial nu au fost tratate de către poliţie ca fiind suspecte, dar care în relatările media au fost legate în mod repetat de Rusia.

„Voi dori să mă conving eu însămi că afirmaţiile nu sunt nimic mai mult de-atât”, a declarat dna Rudd în răspunsul său, publicat marţi. „Poliţia şi MI5 (agenţia britanică de contrainformaţii şi securitate internă) sunt de acord şi vor acorda asistenţă în aceste eforturi”, a mai spus ministrul britanic de interne.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...