Cei trei actori principali ai opoziției din Ucraina

Data publicării:
vitali

Vitali Klitschko este cel mai cunoscut lider al opoziţiei ucrainene. Fost boxer profesionist, el s-a retras din viaţa sportivă în 2012 pentru a se dedica politicii. Are cetăţenie germană, a obţinut un doctorat în ştiinţe sportive şi este liderul Alianţei Democratice pentru Reformă sau UDAR, acronim care în limba ucraineană înseamnă „pumn”.

Formaţiunea sa a obţinut locul al treilea în alegerile legislative din 2012 şi vrea să candideze anul viitor pentru preşedinţie. De curând, preşedintele Ianukovici i-a oferit postul de vicepremier pentru a pune capăt protestelor, funcţie pe care Klitschko a refuzat-o.

„Nu mai vrem să trăim la limita supravieţuirii, nu mai vrem să trăim într-o societate dezorganizată, nu mai vrem să trăim în corupţie”, a spus Vitali Klitschko.

Un alt lider al opoziţiei care susţine integrarea europeană a Ucrainei este Arseni Iaţeniuk, colaborator al fostului premier Iulia Timoşenko. Are 39 de ani, este avocat, iar în trecut a fost ministru de Externe şi viceguvernator al Băncii Naţionale. La fel ca în cazul lui Klitschko, preşedintele Ianukovici i-a oferit un post-cheie - cel de premier. A refuzat, însă, oferta.

„Soluţia este să avem un guvern reprezentativ în Ucraina. Doar în cazul în care se va întâmpla acest lucru, partenerii noştri europeni ne vor ajuta financiar”, a susținut Arseni Iaţeniuk.

Oleh Tiahnibok este cel de-al treilea lider al opoziţiei ucrainene. Conduce partidul de extremă dreapta Svoboda - „libertate” în limba ucraineană. Formaţiunea sa a a intrat pentru prima dată în Parlament în 2012 şi spre deosebire de ceilalţi doi lideri ai opoziţiei, Tiahnibok susţine în special apărarea tradiţiilor în faţa influenţei străine. Partidul său este apropiat de o grupare neo-fascistă, iar unii analişti politici cred că participarea sa la proteste ar putea provoca divizarea opoziţiei.

Chiar dacă au viziuni pe alocuri diferite, toţi cei trei lideri au un duşman comun: Viktor Ianukovici. El este preşedintele Ucrainei din 2010 şi care înainte a fost de trei ori liderul Guvernului. Ianukovici, care a candidat în 2004 pentru funcţia de preşedinte, este cel care a provocat Revoluţia Portocalie, după ce a fost acuzat că a fraudat alegerile.

„Le cer liderilor opoziţiei, care susţin că vor o soluţie paşnică la această criză, să se detaşeze de elementele radicale care urmăresc vărsarea de sânge şi luptele cu forţele de ordine”, a spus Viktor Ianukovici.

Ianukovici este unul dintre cei mai bogaţi oameni din Ucraina, însă nimeni nu ştie cu exactitate la cât se ridică averea sa. Ca să vă faceţi o idee, are o moşie în apropierea Kievului - 137 de hectare de teren, pe care a fost ridicată o vilă estimată la peste 75 de milioane de dolari.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
Digi FM
Ce salariu are o stewardesă româncă angajată la o companie din Orientul Mijlociu: „Devine atractiv când iei...
Pro FM
E în formă maximă, are 53 de ani în buletin și pare de cel mult 30. Cum arată celebra Thalia în costum de baie
Film Now
Demi Moore a intuit pierderea Oscarului chiar cu câteva clipe înainte de a fi anunțată câștigătoarea: „Am...
Adevarul
Dalma Maradona a dezvăluit ce mirosea în camera în care a murit celebrul său tată: Era inumană!
Newsweek
Se pregătește o tăiere de pensie între 200 lei și 700 lei. E nevoie de sacrificii. Avertisment dur
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce se întâmplă cu oasele când îmbătrânim? Noi descoperiri despre reducerea rezistenţei ţesutului osos
Digi Animal World
VIDEO Cinci elefanţi de la ZOO, surprinşi formând un ”cerc de alertă” pentru a proteja un pui în timpul unui...
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...