Ce drepturi vor avea cetățenii britanici în România după Brexit

Data publicării:
carmen dan

Dacă Marea Britanie iese din UE fără un acord, românii aflaţi în regat vor avea parte de un tratament similar cu cel primit de britanici în ţara noastră. Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a declarat vineri că setul de măsuri pregătit pentru Brexit este bazat pe principiul reciprocităţii, chiar dacă în Regat locuiesc peste 430.000 de români, iar la noi sunt mai puţin de 2.500 de britabici. Ieşirea Marii Britanii din UE este programată pentru 29 martie.

„Propunerea noastră este ca cetățenilor britanici cu statut Brexit, adică cei care sunt înregistrați în acest moment în România, să le fie acordate permise de ședere, după efectuarea unor verificări minime referitoare la motive de siguranța națională, ordine publică, sănătate publică, precum și cu obligația ca cetățenii britanici și membrii de familie să facă dovada faptului că dețin legal spațiul de locuit și mijloace de întreținere.
Dreptul de ședere temporară pe teritoriul României se va asigura pentru o perioadă maximă de 5 ani.
La împlinirea perioadei de 5 ani de reședință continuă în România, cetățenii britanici vor avea dreptul să solicite un permis de ședere pe termen lung.
De asemenea, permisele de conducere emise de autoritățile britanice vor fi recunoscute în România atât în trafic, cât și pentru preschimbare, la fel ca și până acum”, a precizat Carmen Dan.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...