Valul al doilea al pandemiei de coronavirus a afectat întreagă Europă, multe dintre țări fiind nevoite să revină la restricții dure pentru a limita transmiterea virusului SARS-CoV-2. Dacă în România școlile s-au închis în totalitate, indiferent de ciclul de învățământ, în state precum Franța, Germania sau Olanda elevii merg în continuare la ore.
Franța este una dintre cele mai afectate țări de de valul doi al pandemiei de Covid-19 și a impus restricții drastice, a limitat circulaţia şi a închis mai multe zone publice pentru a reduce grupurile sociale. La fel se întâmplă și în Portugalia, Germania sau Olanda, care au păstrat școlile deschise, optând pentru alte măsuri de stopare a pandemiei. În Franța, elevii și profesorii au protestat împotriva acestei decizii, spunând că nu pot păstra distanța în școli și că riscă să se infecteze.
Potrivit Mediafax, grecii au închis doar liceele şi colegiile. Au lăsat grădiniţele şi şcolile primare deschise, cu reguli bine stabilite de desfășurare a orelor de curs. În Belgia, vacanţa de toamnă a fost extinsă cu două săptămâni, dar elevii urmează să se întoarcă să înveţe în bănci, cu distanțare și măsuri de protecție, precum dezinfectare sau panouri de plexiglas. În Anglia, părinții își iau copiii de la școală pe un traseu bine stabilit, se intră doar pe o parte și se iese prin alta.
Elena Lotrean, expert în educaţie, spune că pierderile de învăţare vor afecta pe termen lung elevii.
„O să vedem în timp urmările dacă menţinem şcolile închise şi o să vedem nişte urmări destul de dezastroase. Uitându-ne la ţările din jur, ţările din lume de fapt, au închis şcolile acolo unde situaţia o cerea, unde existau focare, unde exista un număr mare de infectări. Avem nevoie de nişte decizii informate cred eu, eu nu am văzut în România studii care să spună că este o problemă foarte mare în această zonă”, spune Elena Lotrean.
Marius Dincă locuieşte, împreună cu familia sa, de șase ani în Marea Britanie. Acum este student la o facultate de management în turism, dar din cauza pandemiei, face cursuri doar online. În schimb, băieţelul lui de șase ani, elev în ciclul primar, merge la şcoală, la fel ca înainte. Chiar dacă, de aproape o săptămână, Anglia este în lockdown.
„La şcoală, au împărţit clasele în bule. Nu au voie să interacţioneze cu copii din alte clase. Mâncarea o mănâncă în clasă, nu se duc în sala de mese. Când îi luăm pe copii avem un traseu bine stabilit”, povesteşte Marius Dincă, român stabilit în Anglia, pentru sursa citată.
Şi în Italia şcolile au rămas deschise, iar autoritățile testează unde sunt focare, spune Mihaela Moroşan, educatoare la o şcoală din Milano.
„În momentul de faţă, Lombardia este zonă roşie, la nivelul şcolii nu s-a schimbat nimic. Activitatea noastră decurge în mod normal. Copiii vin la şcoală. Clasele între ele nu se întâlnesc, profesorii, educatorii sunt ditribuiţi la cât mai puţine clase”, a explicat românca.
Editor : Alexandra Andronie