Cazul cetățenilor UE deținuți în centre pentru migranți în Marea Britanie. Europenii din UK se tem să-și mai cheme rudele în vizită

Data actualizării: Data publicării:
londra fotografie generica parlamentul si un autobuz cu etaj
Noi reguli pentru cetățenii europeni după Brexit. Foto: GettyImages

Tratamentul ostil al Marii Britanii față de potențiali imigranți din UE îi traumatizează pe vizitatorii europeni, iar străinii din Marea Britanie se tem să-și mai cheme rudele în vizită, arată o analiză The Guardian.

Cea mai mică suspiciune că cineva ar putea intra în Marea Britanie pentru a lucra este adesea suficientă pentru
ca un cetățean UE să fie reținut în centrele de detenție pentru imigranți până la o săptămână și apoi expulzat în țara de origine. Plângerile rudelor și familiilor de europeni din Marea Britanie au rămas fără răspuns sau au fost ignorate de Ministerul britanic de Interne și de unii parlamentari, spun oamenii care s-au confruntat cu astfel de situații.

Potrivit Politico, aproximativ 30 de cetățeni din state membre UE, printre care și români, au fost plasați în centre de detenție și apoi expulzați pentru că au intrat în Marea Britanie pentru a munci acolo, deși nu aveau nici permis de muncă și nici statut de reședință.

Un angajat italian al sistemului de sănătate din Marea Britanie a povestit despre situația traumatizantă prin care a trecut atunci când nepoata sa a sosit din Italia pentru o vizită, dar a ajuns într-un centru de detenție înconjurat de sârmă ghimpată.

Giuseppe Pichierri, care a lucrat pentru NHS timp de 15 ani, i-a povestit pentru The Guardian că a așteptat ore întregi pe aeroportul din Heathrow pe 17 aprilie, împreună cu fiica sa de patru ani, să sosească nepoata sa, Marta Lomartire, în vârstă de 24 de ani. Dar tânăra fusese oprită și interogată pe aeroport și s-a emis un ordin de expulzare pe numele ei, înainte de a fi închisă în centrul de detenție Colnbrook pentru o noapte.

Pichierri a aflat despre acest lucru în miez de noapte. A doua zi, deși era de gardă la spitalul Kingston, a mers la centrul de detenție pentru a-și vedea nepoata. Era speriată și supărată.

A fost o experiență de-a dreptul urâtă, dar nu mă va împiedica să mă întorc. Sunt hotărâtă să-mi văd verii”, a spus Marta Lomartire. Femeia se teme totuși că ar putea fi oprită din nou la frontieră și trimisă înapoi, din cauza ștampilei de pe pașaport.

Pichierri spune că și-a chemat nepoata în Marea Britanie astfel încât ea să-și poată îmbunătăți limba engleză și să-l ajute pe el și pe soția sa, Jennifer Pichierri, care lucrează tot în domeniul sănătății, cu îngrijirea bebelușului lor de 11 luni și a celor două fiice mai mari. Giuseppe i-a furnizat o scrisoare în care spunea că „ar putea sta ca au pair, fără să-și dea seama că munca, plătită sau nu, nu este permisă după Brexit fără viză”, spune el.

Pichierri adaugă că a vrut să le explice autorităților că a făcut o greșeală”, dar nu a avut ocazia, deoarece Lomartire a fost expulzată.

Iar acesta nu este singurul caz. Mai mulți europarlamentari au criticat aplicarea „disproporționată” și „dură” a restricțiilor de imigrație post-Brexit pentru cetățenii UE.

Vineri, co-președintele european al consiliului post Brexit Marea Britanie-UE, Maros Sefcovic, a promis unui grup de europarlamentari români, care a cerut acțiuni în sprijinul cetățenilor europeni deținuți, că va discuta chestiunea cu autoritățile britanice.

Cazul lui Lomartire a fost făcut public la o zi după ce The Guardian a relatat despre cetățeni spanioli, francezi, bulgari și cehi care au fost reținuți peste noapte în aeroporturi și apoi duși la centre de detenție pentru imigranți.

Dar au fost și cazuri care arată că abordarea autorităților nu este similară în toate situațiile. Ambasada Germaniei a spus au fost cetățeni germani care au spus că merg să lucreze au pair, au fost interogați la aeroport, dar au fost lăsațiintre în Marea Britanie.

„Ambasada este la curent de un număr redus de cazuri de cetățeni germani care au fost deținuți temporar pe aeroport după sosire. Persoanele în cauză, care au declarat că motivul de intrare este munca au pair, au primit permisiunea de a pleca după câteva ore, cu condiția să părăsească Marea Britanie în câteva zile”, a spus un purtător de cuvânt al misiunii diplomatice.

Însă europarlamentarul român Alin Mituța a declarat pentru BBC că știe despre cinci români care fuseseră reținuți. Ambasada Bulgariei a fost, de asemenea, informată că cetățeni bulgari au fost duși la centre de detenție.

Mituța a spus că reacția autoriăților britanice este disproporționată.

Ar trebui ținuți în aeroport și trimiși în țările lor de origine cât mai curând posibil. Plasarea lor în centre de detenție pentru câteva zile, fără acces la telefoane pentru a putea comunica cu familia lor, nu este ceva la care să ne așteptăm de la o țară cu care sperăm să avem o relație bună în viitor, a spus el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...