Poliţia a anunţat că a fost vorba de o deflagraţie accidentală, produsă când diplomatul a încercat să deschidă un seif, dar şi că în reşedinţă au fost descoperite arme care nu au fost înregistrate în Cehia.
Fratele ambasadorului susţine că la mijloc ar fi un atentat, în timp ce un fost şef de stat major al armatei cehe este de părere că e vorba de trafic ilegal de arme.
Tocmai că de aceea, mulţi dintre cei 7.000 de locuitori ai cartierului se tem pentru siguranţa lor.
Ministerul de Externe de la Praga a anunţat că analizează situaţia. Diplomatul palestinian, care a preluat postul de ambasador în octombrie, avea 56 de ani şi a murit din cauza rănilor, la Spitalul Militar din capitala Cehiei.