Mii de sindicalişti, veniţi cu autocarele din oraşele aflate în apropierea Sofiei, au mărşăluit pe străzi ca să ceară guvernului de stânga majorarea salariilor. Manifestanţii au mai solicitat coaliţiei aflate la putere să îngheţe vârsta de pensionare.
„Vrem să trăim ca oamenii normali, ca orice persoană normală de pe această planetă. Nu vrem ca salariile să ne ajungă doar pentru facturi, să nu avem timp de familiile noastre pentru că suntem prea ocupaţi, vrem să trăim normal, nu să fim furaţi”, au spus unul dintre manifestanţi.
Protestatarii au mai cerut guvernului locuri de muncă. În plus, vor reformarea sistemelor de sănătate şi de energie, considerate a fi unele dintre cele mai corupte în Bulgaria. Mulţi dintre manifestanţi au cerut şi demisia cabinetului condus de socialistul Plamen Oreşarski.
Mii de studenţi s-au alăturat protestelor sindicatelor. Aceştia au dat foc unui zid construit din carton şi au aruncat petarde spre sediul Parlamentului. Unii dintre ei, îmbrăcaţi în uniforme militare, s-au prefăcut că atacă legislativul.
Bulgarii ies zilnic în stradă de aproape jumătate de an, ca să ceară demisia guvernului de stânga, pe care îl acuză de corupţie. Protestele au izbucnit după ce un controversat magnat media a fost numit şef al Agenţiei Naţionale de Securitate, numire care a fost ulterior revocată.