Bulgaria cere desfăşurarea a 300 de angajaţi Frontex pentru protecţia frontierelor externe

Data actualizării: Data publicării:
frontex

Executivul bulgar a cerut agenţiei europene pentru protecţia frontierelor - Frontex să desfăşoare un număr de 300 de angajaţi pentru asigurarea protecţiei graniţelor externe bulgare în contextul creşterii presiunii fluxului migratoriu în ultimele luni, deşi un număr mai realist ar fi de 200 de angajaţi, transmite Novinite, potrivit News.ro.

frontex

 

Între timp, ministrul de Interne al Bulgariei, Rumiana Bachvarova, a avertizat că structura fluxului migratoriu s-a schimbat în ultimele luni.

În acest sens, numărul migranţilor afgani şi irakieni a crescut considerabil, aceştia fiind cei mai mulţi care trec ilegal frontiera bulgară şi încearcă să ajungă în state europene dezvoltate.

”Asta schimbă şi comportamentul celor care ne traversează graniţele ilegal, comportamentul lor în ceea ce priveşte teritoriul ţării şi capacităţile noastre de a răspunde solicitărilor lor pentru primirea unui statut în Bulgaria. Nu putem să permitem ca o rută pentru migranţi să se formeze prin teritoriul bulgar, chiar dacă o asemenea dezvoltare ar fi în interesul nostru”, a declarat Bachvarova.

Demnitara bulgară a atras ateţia că presiunea crizei migratorii asupra statului bulgar a crescut în ultimele luni, deşi numărul migranţilor care ajung la graniţe a scăzut comparativ cu vara anului trecut.

Bulgaria nu stătea pe una dintre rute migratorii majore atunci când criza şi-a atins apogeul în vara anului 2015, deşi autorităţile bulgare şi elene au înregistrat creşterea numărului de migranţi încă din 2013.

După închiderea aşa-zisei rute migratorii din Vestul Balcanilor, autorităţile bulgare au atras atenţia asupra traficului de migranţi intens care are loc la graniţele externe. În vreme ce, Serbia a avertizat că sute de migranţi încearcă să treacă ilegal frontiera bulgară.

În ciuda încercărilor de a spori securitatea la frontiera bulgaro-sârbă, autorităţile sârbe nu au încercat să-i oprească pe migranţi să traverseze spre Bulgaria.

Autorităţile bulgare atrag atenţia că cel mai mare număr de solicitări de azil vin din partea migranţilor afgani, adică 4.442 de solicitări înregistrate de la începutul anului. Pe locul doi se situează migranţii irakieni cu 2.832 de solicitări de azil, urmaţi de 1.120 de sirieni, 646 de pakistanezi şi 169 de iranieni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...