Doi cetăţeni ruşi, care se dădeau drept bulgari, dar au fost identificaţi ca spioni ruşi, au primit interdicţie de intrare în Bulgaria, începând din 26 februarie 2024, prin ordin al preşedintelui Agenţiei de Stat pentru Securitate Naţională (SANS), a transmis SANS luni într-un comunicat de presă.
Cetăţenii ruşi au fost identificaţi ca Vladimir Nikolaevici Goroşkin, născut în Kaliningrad la 28 decembrie 1984, şi Tatiana Anatolievna Goroşkina, născută în Hvatovka, regiunea Saratov, la 9 martie 1986, notează BTA, citată de Agerpres.
Celor două persoane li s-au interzis intrarea şi şederea pe teritoriul statelor membre ale UE pentru o perioadă de cinci ani, ca măsură administrativă coercitivă în temeiul Legii privind Străinii în Republica Bulgaria, deoarece există motive să se creadă că ei acţionează împotriva securităţii Bulgariei, precizează comunicatul de presă.
Soţii Goroşkin au locuit în Bulgaria într-o anumită perioadă, folosind documente personale care îi identificau în mod fals drept cetăţenii bulgari Denis Raşkov şi Diana Raşkova.
Potrivit informaţiilor obţinute de SANS, Vladimir Goroşkin şi Tatiana Goroşkina sunt „ilegalişti”, adică desfăşuraţi de Serviciul de Informaţii Externe (SVR) al Rusiei într-o operaţiune vizând infiltrarea prin identităţi străine false.
Scopul principal al prezenţei cuplului în Bulgaria era de a obţine actele de identitate bulgare necesare şi de a inventa poveşti de viaţă plauzibile care să autentifice aceste documente, pentru a le putea folosi ulterior în vederea colectării de informaţii în afara Bulgariei.
Editor : Liviu Cojan