Boris Johnson se teme că Rusia ar putea folosi arme chimice în Ucraina: Am văzut-o în Siria, am văzut-o chiar şi în Marea Britanie

Data actualizării: Data publicării:
Boris Johnson privește în depărtare.
Boris Johnson FOTO: Profimedia

Premierul britanic Boris Johnson şi-a exprimat joi îngrijorarea cu privire la ipoteza potrivit căreia regimul „barbar” de la Moscova ar putea recurge la arme chimice în Ucraina, relatează AFP.

„Lucrurile pe care le auziţi despre armele chimice fac parte direct din strategia lor”, a declarat joi premierul britanic într-un interviu pentru Sky News, fiind un ecou al îngrijorărilor exprimate de Statele Unite.

„Ei (ruşii) încep prin a spune că există arme chimice care au fost stocate de adversarii lor sau de americani. Şi atunci când ei înşişi desfăşoară arme chimice, aşa cum mă tem că o fac, au un fel de maskirovka” - un termen rusesc pentru a desemna arta de a înşela inamicul - „o poveste falsă pregătită”, a declarat Boris Johnson.

Am văzut-o în Siria, am văzut-o... chiar şi în Marea Britanie, a continuat el, referindu-se la cazurile de otrăvire de pe teritoriul britanic. „Este un guvern cinic, barbar”, a continuat el.

În ciuda dezminţirilor ruse, Regatul Unit consideră Moscova responsabilă pentru otrăvirea în 2018 la Salisbury (sudul Angliei) a fostului agent dublu rus Serghei Skripal.

Ancheta publică britanică asupra morţii lui Dawn Sturgess, victimă colaterală a otrăvirii fostului agent dublu rus Serghei Skripal cu Noviciok va fi deschisă într-o săptămână, a anunţat joi guvernul britanic, potrivit sursei citate de Agerpres.

În pofida concluziilor Londrei în acest sens, Moscova a negat întotdeauna orice implicare în această afacere în care trei agenţi ai serviciilor de informaţii ruse au fost inculpaţi în ancheta penală britanică şi se află sub incidenţa unor mandate de arestare.

Otrăvit cu Noviciok, fostul agent dublu Serghei Skripal a fost găsit cu fiica sa Iulia, ambii inconştienţi, pe o bancă dintr-un oraş de lângă Salisbury şi ambii au fost spitalizaţi în stare gravă.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Programul pe care trebuie să îl folosești mereu la mașina de spălat. Este singurul care nu strică hainele
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”