Bogdan Aurescu, după întâlnirea cu șeful diplomației britanice: Libertatea circulaţiei forței de muncă trebuie garantată deplin

Data publicării:
hammond aurescu - mae.ro

Philip Hammond și Bogdan Aurescu / FOTO: mae.ro

"Pledăm pentru definitivarea pieţei interne, inclusiv prin garantarea deplină a libertăţii circulaţiei forţei de muncă, subiect pe care l-am discutat astăzi pentru că noi considerăm că mobilitatea lucrătorilor are efecte economice pozitive asupra Produsului Intern Brut al ţărilor în care muncesc", a afirmat Bogdan Aurescu, într-o conferinţă de presă comună cu omologul britanic.

Bogdan Aurescu a salutat împreună cu omologul său "tendinţa ascendentă" a relaţiilor româno-britanice atât în plan politic, inclusiv la nivel parlamentar, cât şi economic, informează Mediafax.

"Din punct de vede economic, menţionez că avem, anul trecut, până la sfârşitul lunii septembrie, 2576,4 milioane de euro schimburi comerciale, cu o balanţă comercială favorabilă României de 618,69 milioane de euro", a spus ministrul român de Externe.

El a mai declarat că a exprimat satisfacţia pentru deciziile luate la summitul NATO din septembrie anul trecut şi a invitat partea britanică să continue cooperarea cu România în planul politico-militar.

"Am invitat partea britanică să continuăm cooperarea politico-militară excelentă pe care o avem, inclusiv pentru implementarea deciziilor summit-ului din Marea Britanie, mai ales măsurile adoptate care au fost decise în planul de acţiune a alianţei pentru creşterea capacităţii operaţionale, urmând ca rezultatele concrete, inclusiv prezenţa NATO pe teritoriul ţării noastre să le vedem după reuniunea miniştrilor apărării din februarie 2015", a adăugat Bogdan Aurescu.

Ministrul a mai spus că a convenit cu omologul său britanic să acţioneze pentru profunzimea parteneriatului strategic între cele două state şi a salutat fapul că în acest an se aniversează 135 ani de relaţii diplomatice româno-britanice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri