La sfârșitul anilor 60, Biserica Ortodoxă din Grecia a cedat statului peste 95% din proprietățile sale. În schimb, statul s-a angajat să plătească salariile preoților, iar toate fondurile pentru construcția, întreținerea și restaurarea lăcașurilor de cult tot de la bugetul de stat provin.
Cum în ultimii ani, guvernul elen a trebuit să facă tăieri bugetare, aceste măsuri au avut un impact puternic asupra bisericii elene, iar acum presa elenă scrie că biserica greacă s-ar afla în pragul falimentului.
„Veniturile Bisericii au scăzut în prezent cu 75% faţă de nivelul din 2008. La acea vreme, bugetul anual se ridica la 23 milioane euro, în timp ce acum acesta se situează la aproximativ 6 milioane de euro”, spune Salonon Antonios, directorul pe servicii financiare al Bisericii.
În incapacitate de plată s-ar afla mai multe mănăstiri din Atena. Din cauza problemelor economice, două dintre ele ar fi suspendat deja plățile. În plus, nici bani pentru plata salariilor nu ar mai fi, motiv pentru care bisericile s-ar fi hotărât să vândă din proprietăți.
Grecia are în acest moment ceva mai mult de 9.000 de preoți, însă numărul lor a scăzut constant, de la an la an. E drept, absolvenți de teologie s-ar găsi, însă pentru ca un preot să primească o parohie, este nevoie ca alți zece să iasă din sistem. Numai anul trecut, peste 2.000 de biserici din Grecia au rămas fără paroh.