Belarus, între pedeapsa cu moartea și o industrie IT competitivă. Interviu cu ambasadorul Minskului
Alexander Lukashenko, preşedintele Belarus, este numit de media internaţională şi ultimul dictator din Europa, pentru că este în funcţie din 1994. Este foarte des comparat cu preşedintele rus, pentru că au cam aceeaşi atitudine în modul în care îşi conduc ţările. Ce şanse de dezvoltare are statul în care încă este prezentă moştenirea sovietică? „În orice stat, şeful statului formulează şi adoptă tendinţele principale ale dezvoltării. Este normal. La fel este şi în Belarus. Şi sunt absolut sigur că datorită preşedintelui meu avem situaţia de astăzi.” Declaraţia îi aparţine ambasadorului din Belarus la București, Andrei Grinkevich, în emisiunea Pașaport diplomatic.
Dintre fostele republici ale Uniunii Sovietice, doar Estonia, Letonia şi Lituania sunt membre ale Uniunii Europene, restul ţărilor nu au reuşit să se îndepărteze prea mult de Rusia. Dintre acestea, Belarus este un caz aparte pe continentul nostru. Este un stat condus de un regim autoritar de când şi-a declarat independenţa după destrămarea URSS şi continuă să facă parte dintr-o Uniune cu vecinul mai mare, de la est.
Cristina Cileacu: Dl. Lukashenko este la putere de multă vreme, este preşedintele Belarus din 1994 şi până acum politicile pe care le-a urmat au fost mai apropiate de Rusia. Este doar o impresie sau chiar aşa este?
Andrei Grinkevich: În primul rând, avem o legislaţie, iar Belarus şi preşedintele meu au avut o iniţiativă ca ţări diferite să aibă dreptul să aleagă felul în care se dezvoltă. Iar această iniţiativă a fost susţinută de ONU. Apoi mai este faptul că tradiţional avem relaţii foarte bune cu Rusia, avem o Uniune cu Rusia (n.r. uniune formată din cele două state) şi într-o astfel de Uniune, Belarus a fost susţinut ca să se dezvolte.
Cristina Cileacu: Preşedintele dvs, dl. Lukashenko, este de asemenea numit „ultimul dictator al Europei'”. Dacă ne gândim că este la putere de atât de mult timp, ce este sub această lungă perioadă de a fi la putere?
Andrei Grinkevich: În primul rând, acesta este unul dintre principalele noastre proiecte, dacă nu chiar cel principal, Belarus ţine la independenţă, vrea să o întărească. Şi am reuşit să facem acest lucru. În al doilea rând, Belarus este una dintre puţinele, dacă nu singura ţară, din fosta Uniune Sovietică, care nu a avut şi nu are niciun fel de conflicte, naţionale, religioase, etnice. Oamenii trăiesc în pace în ţara mea. Acesta este un avantaj uriaş. Apoi, Belarus a fost prima ţară dintre fostele ţări sovietice care a reuşit să ajungă la acelaşi PIB pe care l-a avut în timpul Uniunii Sovietice şi mă îndoiesc că vreo altă ţară din fosta Uniune a reuşit să atingă o cifră de acelaşi nivel. Astăzi, 17% din piaţa mondială de recoltatori aparţine Belarus. 11% din piaţa tractoarelor este a Belarus şi producem tractoare chiar şi în România. O treime din piaţa mondială de camioane grele este tot a noastră, iar noi producem cele mai mari astfel de camioane din lume.
Cristina Cileacu: Sunteţi un ambasador foarte bun, vă promovaţi ţara şi aţi subliniat multe realizări, dar nu mi-aţi răspuns la întrebare.
Andrei Grinkevich: Da, bineînţeles. Nu se datorează doar preşedintelui meu, dar bineînţeles, în orice stat, şeful statului formulează şi adoptă tendinţele principale ale dezvoltării. Este normal. La fel este şi în Belarus. Şi sunt absolut sigur că datorită preşedintelui meu avem o astfel de situaţie. Bineînţeles, principala comoară a fiecărei ţări, inclusiv în România şi Belarus, este poporul. Şi fără poporul din Belarus nu ar fi posibil nimic.
Cristina Cileacu: Dar oamenii din Belarus care se opun preşedintelui dvs., jurnalişti sau oamenii care i se opun în politică, au de suferit ulterior diferite presiuni. Deci, cum ar trebui să se ocupe de aceste situaţii preşedintele Belarus?
Andrei Grinkevich: Din nou, fiecare ţară are legislaţia ei şi fiecare ţară se comportă în conformitate cu aceasta şi fără să încalce legea internaţională. Asta înseamnă că dacă cineva ştie că cineva încalcă anumite legi, va fi pedepsit.
Cristina Cileacu: Dar nu este ţara dvs. o democraţie, conform Constituţiei?
Andrei Grinkevich: Ba da şi pot să vă spun...
Cristina Cileacu: Deci într-o democraţie jurnaliştilor nu li se permite să spună ceea ce cred despre cei care sunt la putere?
Andrei Grinkevich: Li se permite, ca peste tot. Vă pot spune un lucru. Mai bine de 15 ani în urmă, Belarus a avut o iniţiativă, s-a întâmplat în timpul preşedinţiei austriece la OSCE, îmi amintesc pentru că eram acolo. Am venit cu o propunere să facem analize comparative ale îndeplinirii tuturor obligaţiilor OSCE din partea statelor membre şi ale obligaţiilor altor state. Am fost susţinuţi atunci de Kazakhstan, de Azerbaijan, de Armenia, de Rusia, dar a fost o ţară foarte democratică care s-a opus şi se opune şi acum acestor analize comparative. Nu pot înţelege acest lucru. Dacă noi suntem criticaţi, atunci vă rugăm să ne arătaţi exemple bune. Vă rog să ne arătaţi cum se fac lucrurile în ţara dvs. Acesta este răspunsul meu, noi suntem gata.
Mai sunt 58 de state din lume care încă nu au abolit pedeapsa cu moartea şi Belarus este unul dintre ele. Statisticile arată că în fiecare an sunt executaţi între 2 şi 9 oameni condamnaţi pentru crime de mare gravitate. În ultimii ani numărul acestora s-a mai redus. Codul Penal al ţării spune că pedeapsa este aplicată de un pluton de execuţie, dar conform rapoartelor internaţionale deţinuţii sunt puşi în genunchi şi împuşcaţi în ceafă. Autorităţile nu returnează niciodată familiilor cadavrele, le trimit doar notificări din partea penitenciarelor.
Cristina Cileacu: Belarus este de asemenea singura ţară din Europa care are aplică încă pedeapsa cu moartea. Este acest lucru democratic?
Andrei Grinkevich: Din nou, noi avem legislaţia proprie şi Belarus a făcut un referendum naţional în legătură cu acest lucru. Iar majoritatea populaţiei a fost pentru continuarea aplicării pedepsei cu moartea. Lucrăm la acest lucru şi nu este vorba despre a exista sau a nu exista, este vorba despre îmbunătăţirea situaţiei în întregul ei. Situaţia siguranţei este foarte ridicată în Belarus, deşi avem practic graniţe deschise cu Rusia şi Ucraina. Lucrăm îndeaproape cu organizaţii din Europa, precum Consiliul Europei, dar din nou, aş putea să menţionez mai multe ţări care încă practică pedeapsa cu moartea şi sunt considerate printre cele mai democratice din lume.
Cristina Cileacu: Dar vorbeam despre Europa, iar Europa are valori diferite.
Andrei Grinkevich: Oamenii sunt la fel peste tot. Nu contează dacă...
Cristina Cileacu: Dar valorile sunt diferite. Oamenii sunt la fel, pot să fiu de acord cu această afirmaţie.
Andrei Grinkevich: Toţi oamenii merită aceleaşi valori. Nu se pune problema că oamenii de aici merită mai mult decât oamenii din altă parte.
Cristina Cileacu: Ceea ce vroiam să spun este că în Europa valorile sunt împotriva uciderii altor oameni, este lege care îi trimite la închisoare, îi pedepseşte în diferite feluri, dar să nu fie ucişi. Este una dintre valorile importante ale UE.
Andrei Grinkevich: Înţeleg, dar la noi aceasta este situaţia şi toată lumea ştie legislaţia. Toată lumea ştie că dacă el sau ea comite un anumit gen de infracţiune şi este dovedită, atunci ştiu că pedeapsa poate fi capitală.
Alexander Lukashenko şi Vladimir Putin sunt deseori comparaţi unul cu celălalt. Media internaţională care le analizează comportamentele de şefi de stat găseşte foarte multe asemănări între ei. Ambii îşi reduc la tăcere prin metode represive oponenţii politici, intimidează jurnaliştii şi se răstesc la puterile din vest atunci când sunt criticaţi. Dar, pentru Rusia, Belarus rămâne un fel de ţară vasală şi acest statut nu îi convine prea mult liderului de la Minsk, care arată din când în când că îşi permite să fie împotriva Moscovei.
Cristina Cileacu: Să vorbim puţin despre relaţiile dintre preşedintele Lukashenko şi preşedintele Putin. Dacă ne uităm la anumite declaraţii ale preşedintelui dvs., care au fost făcute chiar anul trecut, a spus printre altele, şi voi cita, că „Rusia a apucat Belarus de gât şi îl forţează, cu ajutorul petrolului şi gazului, să facă tot ceea ce vrea Rusia.” Se referea bineînţeles la dependenţa Belarus de petrolul şi gazul ruseşti. Cum este până la urmă această relaţie între cei doi preşedinţi?
Andrei Grinkevich: Sunt foarte sigur că relaţiile sunt foarte bune. Nu pot fi altfel. Suntem aliaţi, avem o Uniune, cooperăm îndeaproape în cam toate domeniile, iar cetăţenii din Belarus şi Rusia au aceleaşi drepturi pentru educaţie, pentru traiul zilnic, servicii medicale, pentru angajări şi asistenţă socială, iar aceste lucruri nu se pot face dacă relaţiile dintre lideri sunt rele.
Jocul video World of Tanks şi reţeaua de mesagerie Viber sunt doar două dintre creaţiile programatorilor din Belarus, cunoscute în toată lumea. O investiţie comună, belaruso-chineză într-un parc tehnologic în afara capitalei Minsk, este primul pas prin care se încearcă dezvoltarea acestui sectorului IT. Guvernul autoritar le permite pentru moment companiilor să funcţioneze destul de liber, atât timp cât nu contestă regulile impuse în ţară. Dar, la nivelul cetăţenilor de rând încă nu se resimt avantajele pe care le aduce tehnologia.
Cristina Cileacu: Vreau să vă întreb şi despre dezvoltarea sectorului IT din ţara dvs. Dar cum beneficiază statul de pe urma acestor oameni talentaţi, pentru că, şi în ţara mea, dacă ai de plătit ceva administraţiei de stat de exemplu, trebuie să mergi să stai la rând, la o anumită instituţie. Cum este situaţia în Belarus, pentru că dacă ne uităm la cazul Estoniei, sunt destul de sigură că îi invidiem amândoi, pentru că au reuşit să treacă online toate procesele de acest gen.
Andrei Grinkevich: Acesta este bineînţeles scopul nostru, să creăm Belarus electronic. Şi s-au făcut destul de multe în acest sens. Sunt planuri, dar din păcate lucrurile nu depind doar de noi. Suntem o ţară foarte mică, ca multe alte ţări avem anumite dificultăţi în diferite domenii. Avansăm, şi o dovadă în acest sens ar fi că specialiştii nostri în IT aleg să nu plece din Belarus. Lucrează din ţară, pentru că noile metode de comunicare le permit să facă asta şi rezolvă comenzi din toată lumea. Eu sunt expert în IT, am terminat această universitate, am fost câştigătorul competiţiilor dintre ţările sovietice, am patru brevete de inventator în acest domeniu, am publicat peste 15 lucrări ştiinţifice, am fost la multe conferinţe internaţionale, deci pot să vă spun că universitatea mea are în acest moment mai multe acorduri de recunoaştere reciprocă a diplomelor, inclusiv cu multe universităţi din SUA. Belarus a creat un parc tehnologic şi profitul de aici, anul trecut, a fost de 1 miliard de dolari. Practic, toate companiile de IT cunoscute sunt rezidente în acest parc şi îşi lasă dezvoltarea de software pe mâna specialiştilor noştri în IT. În urmă cu ceva ani, preşedintele unei foarte cunoscute companii IT din SUA a vizitat pentru prima oară Belarus. A stat la noi cam 2-3 zile şi înainte de a pleca, a spus: dacă aveţi o sarcină dificilă de IT, daţi-o programatorilor americani. Dacă aveţi o sarcină foarte dificilă de IT, daţi-o indienilor. Dar dacă aveţi o problemă IT de nerezolvat, daţi-o belaruşilor. Iar guvernul şi preşedintele susţin aceste idei, aceste tendinţe de dezvoltare.
Cristina Cileacu: Aţi vorbit mult despre economia ţării, dar cea mai mare parte a ei este încă centralizată. Sunt planuri pentru mai multe privatizări ale companiilor din ţara dvs?
Andrei Grinkevich: Este într-un anume fel centralizată. Guvernul şi preşedintele au elaborat direcţiile mari de dezvoltare. Şi unul dintre beneficiile unei astfel de politici este faptul că încă mai avem industrie, agricultură, încă producem bunuri şi servicii competitive. Credeţi-mă, avem destul de puţine companii care sunt 100% deţinute de stat. Majoritatea companiilor noastre, chiar şi cele mari precum cele care produc tractoare şi camioane de mare tonaj, sunt companii pe acţiuni. Scopul este să dezvoltăm mai departe aceste companii şi competitivitatea şi productivitatea economiei noastre. Dacă remarcăm că privatizarea unor companii va îmbunătăţi situaţia, nu va duce la şomaj şi la închiderea acestor companii, nu vor tăia garanţiile sociale, atunci vom lucra la privatizarea acestor companii.
Dintre ţările foste sovietice care au rămas în afara Uniunii Europene, Belarus nu a recunoscut anexarea ilegală a Crimeei. Capitala ţării, Minsk, a fost locul pe care s-a încercat o rezolvare a situaţiei. Preşedinţii statelor implicate în conflict, Putin şi Poroshenko, au ajuns la masa tratativelor iar negocierile au fost mediate de cancelarul Germaniei, Angela Merkel şi fostul lider al Franţei, Francois Hollande, sub patronajul lui Alexander Lukashenko.
Cristina Cileacu: Ţara dvs nu a recunoscut anexarea Crimeei. Care sunt paşii pe care ţara dvs. îi va urma mai departe în această privinţă, dacă luăm în calcul şi faptul că dl. Putin a spus că, Crimeea va rămâne rusească.
Andrei Grinkevich: Belarus nu a început vreodată un război. Dar a suferit de pe urma lor. Şi Rusia şi Ucraina sunt, dacă pot să spun, fraţii noştri apropiaţi, ţările cele mai apropiate de noi. Belarus vrea să facă tot ce poate ca să normalizeze situaţia. Avem doi fraţi şi ei se ceartă. Noi suntem fratele mai mic, dar încercăm să facem tot ce putem ca să aducem situaţia la normal, la statusul la care nu mai sunt ostilităţi, nici acţiuni militare.
Cristina Cileacu: Sunteţi ambasador în România şi cum sunteţi deja de un an aici, cum aţi descrie relaţiile dintre ţările noastre, pentru că aşa cum am vorbit înainte de acest interviu, nu prea ne cunoaştem reciproc, ca state.
Andrei Grinkevich: Vă admir ţara, pot să spun că nici eu nu ştiam prea multe despre ea înainte de a veni aici. Anul trecut am vizitat practic toate judeţele din România, am avut multe întâlniri şi cum am spus, una dintre principalele dificultăţi pe care le-am avut era lipsa de informaţii, în România despre Belarus şi în Belarus despre România. Din fericire acum depăşim această situaţie. România este printre primele 10 ţări europene care au schimburi comerciale importante cu Belarus. Nu am menţionat încă nivelul de siguranţă, care este foarte ridicat şi care acum este un avantaj esenţial. Şi la noi este mai mult sau mai puţin la fel. După părerea mea, acest lucru va juca un rol tot mai important. Cum estimez eu nivelul de siguranţă. Când am fost în Suedia acum 14 ani, am putut vedea copii care mergeau pe străzi fără să fie însoţiţi de adulţi, cărora nu le era frică să îi abordeze pe adulţi cu tot felul de întrebări. Văd acum aceeaşi situaţie în România. După părerea mea aceasta este o dovadă consistentă a nivelului de siguranţă din ţară. Când copiiilor nu le este frică de adulţi şi au o copilărie destul de fericită, pentru că nu stau doar în casă, nu sunt închişi în şcoli, când pot merge în parcuri şi grădini şi aşa mai departe.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
