Avertizare de vreme rea în Marea Britanie şi Irlanda de Nord. Pe unele aeroporturi pot fi întârzieri sau zboruri anulate
Data publicării:
MAE avertizează că regiuni ale Marii Britanii şi Irlandei de Nord se află sub cod galben de vânt şi precipitaţii până luni seară, iar pe unele aeroporturi pot fi întârzieri sau zboruri anulate.
„Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord că, în conformitate cu datele transmise de autorităţile locale, este instituit un cod galben de vânt şi precipitaţii în unele regiuni, până în data de 11 februarie 2019, orele 23:59. În zonele de coastă vor fi intensificări ale vântului şi se vor semnala precipitaţii. Vântul, asociat cu furtuna Erik, care se află în Nord-Vestul Marii Britanii, se va intensifica, din sud-vest, cu rafale în sudul ţării, ulterior fiind afectate şi zonele mai extinse de uscat”, anunţă MAE.
De asemenea, vântul puternic va afecta Irlanda de Nord şi vestul Scoţiei, cu probabilitatea perturbării transporturilor (rutier, aerian etc.). Din aceasta cauză, este posibil ca pe unele elemente de infrastructură (poduri, viaducte, carosabil rutier), circulaţia să fie îngreunată.
Totodată, este posibil ca pe unele aeroporturi să se înregistreze întârzieri sau chiar anulări de zboruri. Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să se informeze pe paginile oficiale ale companiilor de zbor/aeroporturilor, despre starea zborului pe care urmeză să îl efectueze.
Informaţii suplimentare oferite de către Biroul meteorologic britanic sunt disponibile la adresa web: https://www.metoffice.gov.uk/.